Cu aproximativ o lună în urmă, Rona Hartner a primit o veste tulburătoare din partea medicilor: a fost diagnosticată cu cancer pulmonar și metastaze la creier. Vedeta nu a fost doborâtă de diagnosticul cutremurător și a continuat să spere că se va face bine.
Iată însă că, chiar dacă acum tratamentul pe care îl urmează dă rezultate, Rona Hartner a avut și clipe în care s-a pregătit pentru ce e mai rău, așa că și-a cumpărat chiar și loc de veci.
Rona Hartner a trecut prin clipe foarte grele. Nici medicii nu mai aveau mari speranțe că se va face bine: „A fost groaznic”
Din fericire, Rona Hartner se simte mult mai bine. Vedeta urmează în prezent un tratament cu citostatice, care funcționează foarte bine. Artista a fost recent externată din spitalul din Franța, unde a fost internată și se simte din ce în ce mai bine.
Chiar dacă cu câteva săptămâni în urmă medicii nu îi mai dădeau mari speranțe de a se reface, iată că Rona Hartner poate acum să facă din nou sport și să se bucure de viață. Drumul până la această reușită nu a fost însă unul deloc ușor, așa cum a povestit recent chiar vedeta.
„Acest tratament este extraordinar și deja în trei săptămâni am trecut de jumătate. Așa este (nr. rezultatul analizelor este foarte bun). Doctorii mă trimiteau la notar să-mi fac testamentul, am fost cu copilul meu, a fost groaznic pentru noi, mi-am cumpărat loc de veci, dar Biserica e forță. Acum sunt vie, deși nu era prevăzut, am fost jumătate paralizată din cauza unei metastaze pe creier. Ieri am făcut două ore de sport, am mers 7-8 kilometri, am înotat. Pentru că am un tonus excepțional, acest medicament a dat înapoi metastazele, care în mod normal trebuiau să-mi facă criză de epilepsie.
Merg pe panta bună, cred că într-o lună opresc tratamentul, fără să-mi fi pierdut părul, fără să fie avut nimic altceva, doar că nu mai am forță”, a povestit Rona Hartner, în emisiunea lui Cristi Brancu.