Explozia de la Călimănești de joi, 21 septembrie, a curmat mai multe destine.
În urma deflagrației de la Călimănești și-au pierdut viața patru persoane. A doua victimă care a încetat din viață este Florin. Bărbatul avea 37 de ani, era căsătorit și avea doi copii.
Rudele, și în special soția bărbatului, sunt îngenuncheate de durere. Cei care l-au cunoscut și l-au iubit nu înțeleg cum destinul muncitorului a fost curmat atât de brusc.
Toată comunitatea locală este îndoliată, iar Primăria din Dumitrești, comuna în care Florin Bocu locuia, a trimis un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare.
„Noaptea de 20 spre 21 septembrie a zguduit Dumitrestiul.
Prietenul lui Florin Bocu, mesaj plin de durere după moartea muncitorului: „Păcat de cei doi copilași rămași fără tată”
După ce a fost confirmată oficial identitatea celei de-a doua victime a exploziei de la Călimănești, prietenii și familia lui Florin au postat mai multe mesaje sfâșietoare pe rețelele de socializare. Unul dintre apropiații bărbatului ucis de deflagrație mărturisește că a sperat până în ultima clipă că Florin este în viață și că se va întoarce la familia sa.
„Ne plânge inima de durere la auzul unei asemenea vești. Nu am vrut să credem până când nu am primit confirmarea oficială. Păcat de tinerețea lui Florin Bocu! Păcat de cei doi copilași rămași fără tată, păcat de soția acestuia cu inima sfâșiată de durere și de cei doi părinți, Nea Tudorel și Tanti Gina, peste care astăzi s-a prăbușit cerul! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Adio dragă prieten și consătean de excepție!”, a scris un prieten al lui Florin, pe Facebook.
Citește și: Primele informații despre cauza exploziei din Vrancea! Patru persoane și-au pierdut viața
Nu este nici pe departe singurul mesaj care a apărut în ultimele ore pe rețelele de socializare. După ce soția victimei a postat o fotografie în care apare Florin Bocu, alături de cei doi copii ai săi, toți apropiații au lăsat zeci de comentarii.
În timp ce unii dintre cei care l-au cunoscut pe bărbat îl plâng cu lacrimi amare, alții au încercat să o îmbărbăteze pe partenera acestuia, care trebuie acum să își conducă soțul pe ultimul drum.
„O a doua stea ce vă veghează...Multă putere, Mihaela, putere să mergi înainte pentru puii voștri! Condoleanțe!”, „Dumnezeu să îl odihnească în împărăția cerurilor! Familiei condoleanțe!”, „Drum lin, Florin! Erai un om minunat! Meritai să trăiești până la adânci bătrâneți lângă comorile tale. Mihaela, să-ți dea Dumnezeu putere să treci peste acest necaz, deși...e greu!”, Mihăiță dragă, eu nu găsesc cuvinte, nu știu ce să spun, cum să spun, cum să-ți alin durerea...știu că ai lângă tine o mulțime de oameni care te iubesc și care îți mângâie inima. Sper ca puiul tău să își găsească liniștea și să-ți călăuzească pașii, să nu te pierzi din cauza durerii și să îți crești băieții! Dumnezeu să-l țină lângă El!”, sunt doar câteva dintre comentariile de la postarea cu pricina.
Patru morți și cinci răniți în urma exploziei de la Călimănești
Vă reamintim că explozia s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, la ora 1:11, pe un șantier din dreptul localității Călimănești, din Vrancea. Deflagrația a avut loc după ce un utilaj a făcut lucrări lângă o conductă magistrală de gaz.
Localnicii spun că explozia a fost atât de puternică încât s-a văzut de la 30 de kilometri, tocmai de la Focșani. Inițial, cei care locuiesc în zonă au crezut că este vorba despre un cutremur, ceea ce nu este greu de înțeles având în vedere că bubuitura a fost înregistrată de către stațiile din Ploșnița și Bucovina ale Institutului pentru Fizica Pământului.
Pe lângă cei patru muncitori care au fost carbonizați, alte cinci persoane au suferit arsuri și au avut nevoie de îngrijiri medicale.