Greva profesorilor a început luni, 22 mai 2023, iar primele efecte asupra examenelor pe care elevii trebuie să le susțină au început să apară. Am intrat deja în a doua zi de grevă generală, iar profesorii și sindicaliștii sunt hotărâți să continue greva până vor primi ceea ce au cerut, fiind nemulțumiți de salarii.

Citește și: Ministerul Educației, anunțul momentului despre salariile profesorilor! Este grevă generală în școlile din România

Evaluarea Națională pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a a fost amânată, a anunțat Ministerul Educației. În prima zi de grevă, sindicatele au anunțat că sunt șanse mari ca acest examen să nu aibă loc, ia profesorii nu au de gând să oprească greva prea curând.

Potrivit calendarului inițial, examenul trebuia să se desfășoare astfel: Limbă și comunicare — miercuri, 24 mai 2023 și Matematică și Științe ale naturii — joi, 25 mai 2023.

Acum, Evaluarea Națională la clasa a VI-a se va desfășura între 30- 31 mai.

„A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022 – 2023. Astfel, Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai (Limbă și comunicare), respectiv 31 mai (Matematică și științe ale naturii)”,

a transmis Ministerul Educației marți, în a doua zi de grevă generală a cadrelor didactice.

Ce decizie a luat premierul Ciucă după declanșarea grevei profesorilor: „Învățământul să reprezinte prioritatea națională numărul unu”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marți că prioritatea numărul unu pentru Guvern rămâne educația. Prim-ministrul a avut mai multe discuții cu reprezentanții sindicatelor. Conform agendei oficiale, premierul Nicolae Ciucă are programate marți consultări cu reprezentanții asociațiilor de părinți și de elevi.

„În momentul de față, avem o grevă declanșată la nivelul sindicatelor din învățământ și doresc să subliniez câteva aspecte care trebuie să fie cunoscute și conștientizate de către fiecare dintre noi. Am discutat cu reprezentanții sindicatelor, atât la nivelul Ministerul Educației, în echipă la nivelul Guvernului, cu președintele Camerei Deputaților, la nivelul Legislativului și, desigur, reprezentanții coaliției pentru a avea un dialog cât se poate de onest și a face în așa fel încât să se înțeleagă că nu sunt doar vorbe, ci că ne-am asumat ca învățământul să reprezinte prioritatea națională

numărul unu, ceea se va întâmpla, atât prin programul de guvernare, cât și prin modul în care se va reflecta prin măsurile pe care le-am luat, le vom lua, astfel încât să asigurăm viitorul copiilor noștri, viitorul țării", a declarat Ciucă.

Ce își doresc profesorii care au intrat în grevă?

De luni, 22 mai 2023, a început a treia grevă de mare amploare din ultimii 30 de ani în România, când peste 150.000

de cadre didactice și circa 70.000 personal didactic auxiliar și nedidactic au recurs la această formă de protest. Ultima grevă generală din învățământ a avut loc în urmă cu 18 ani și a durat trei săptămâni.

Citește și: Ce salariu are un deputat în România în 2023?

Acum, sindicaliștii vor să lupte pentru creșteri salariale. Ei își doresc ca un profesor debutant să aibă un salariu de 4.000 de lei, iar un profesor la final de carieră să primească 7.000 de lei în mână.