Explozie în cea mai aglomerată stațiune! Cea mai aglomerată perioadă din sezonul estival este sinonimă cu cele mai grave incidente petrecute la mare. În Costinești, stațiunea în care se află zeci de mii de turiști, o explozie puternică a zguduit digul de lângă plaja înțesată de oameni.
Autoritățile cred că este vorba de o mină marină purtată de curenți dinspre Ucraina. Între timp, forțele navale caută o altă mină, care ar fi fost observată aproape de țărmul românesc.
„S-a auzit o explozie foarte puternică. Prima dată am crezut că se aude din partea aceea, către Constanța, dar după aceea ne-am dat seama că era aici jos. Ne-am gândit că-i o bombă sau ceva pentru că dintr-o dată, pur și simplu ca explozie, s-a văzut și un val, s-a ridicat apa foarte mult și erau două persoane care făceau poze în zona aceea și au luat-o la fugă”, a povestit un martor.
Explozie în cea mai aglomerată stațiune! Autoritățile au intervenit imediat cum s-a dat alarma
Mai multe apeluri la 112 au anunțat o explozie puternică în Costinești în jurul orei nouă.
Reporter: „Cum s a auzit?”
Turistă: „Foarte tare și s-a ridicat apă foarte tare în sus și a explodat și a fost un sunet foarte puternic.
Am crezut că e o bombă sau ceva.”
A fost momentul în care s-a dat alerta în structurile ISU ale poliției și în rândul forțelor militare.
Panica nu s-a potolit, mai ales că existau zvonuri despre o altă mină care plutea pe mare.
La ora treisprezece, un alt apel la 112 a anunțat o mină în dreptul localității Mangalia. Verificările s-au făcut cu dificultate din cauza mării agitate. Până la urmă s-a demonstrat că e o alarmă falsă. Turiștii au observat un buștean și s-au speriat. Chiar și așa, autoritățile au rămas în alertă.„Începând cu ora paisprezece, un elicopter puma naval al flotilei cincizeci și șase fregate va inspecta aerian spațiul maritim.
Autoritățile militare s-au ferit să vorbească de la început despre explozia unei mine. În Costinești, scafandrii au fost nevoiți să facă cercetări în marea extrem de agitată cu vizibilitate aproape zero pentru a aduna probe.
De la începutul războiului din Ucraina, scafandrii militari români au neutralizat cinci mine în apele teritoriale ale țării noastre. Încă nu e clar câte mai plutesc în Marea Neagră.