Bianca Drăgușanu și Victor Slav s-au reunit pe micile ecrane, după 9 ani de la divorț! Victor Slav a fost invitatul de onoare al Biancăi Drăgușanu în emisiunea „Detectorul de minciuni”, care a fost difuzată sâmbătă seara, 8 martie 2023, la Kanal D2.

Citește și: Victor Slav, luat la întrebări de Bianca Dragușanu, la “Detectorul de minciuni”, emisiunea difuzată sâmbătă, de la 22:00, la Kanal D2!

Cei doi au fost căsătoriți pentru o scurtă perioadă și au divorțat în anul 2014. În urma relației lor de dragoste, cei doi au împreună o fetită, pe Sofia. Deși sunt divorțați și au cunoscut alte persoane, Bianca Drăgușanu și Victor Slav au rămas prieteni și au o relație model pentru fiica lor. La „Detectorul de minciuni”, Victor Slav a fost supus unui set de întrebări picante, atât despre actuala relație, cât și despre căsnicia lor.

Victor Slav i-a spus iubitei lui că vine în emisiunea Biancăi Drăgușanu

Bianca Drăgușanu și-a întrebat fostul soț dacă și-a anunțat actuala iubită că vine în emisiunea prezentată de ea. Fostul prezentator a răspuns sincer și a dezvăluit că partenera lui nu a avut nimic împotriva acestui interviu.

Bianca Drăgușanu: Lumea ar vrea să știe dacă i-ai spus iubitei tale că vii la emisiunea cu mine?

Victor Slav: Da, i-am spus, bineînțeles.

Bianca Drăgușanu: Și a avut ceva împotrivă?

Victor Slav: Nu.

Bianca Drăgușanu: Nu comentează în fața ta?

Victor Slav: Ce să aibă împotrivă? Nu.

Victor Slav regretă căsnicia cu Bianca Drăgușanu? I-a recunoscut în față, după 9 ani de la divorț 

Bianca Drăgușanu l-a luat la întrebări pe Victor Slav și despre căsnicia lor, care a ținut un an de zile. Cei doi au divorțat în anul 2014, iar relația lor a ținut o perioadă lungă de timp primele pagini ale tabloidelor. În emisiunea „Detectorul de minciuni”, Bianca Drăgușanu și-a întrebat fostul soț dacă regretă căsnicia lor.

Celebrul prezentator TV a dezvăluit că nu are niciun regret în viață, inclusiv căsnicia, deoarece toate deciziile pe care le-a luat l-au ajutat să fie omul din ziua de astăzi.

Bianca Drăgușanu: Ai regrete? Regreți că te-ai căsătorit? Bine, eu știu răspunsul, dar e întrebarea.

Victor Slav: Un om care are regrete în viață, părerea mea, greșește foarte mult.

Nu ar trebui să avem regrete în viață, pentru că nu ne-a pus nimeni să facem niște lucruri fără voia noastră. Adică eu nu am regrete în viață. Tot ce s-a întâmplat în viața mea până în momentul de față m-a construit pe mine ca om.

Bianca Drăgușanu: Bun, deci nu regreți!