O nuntă organizată într-o comună din Bistrița s-a terminat cu o tragedie. Tatăl miresei a fost ucis de fiul său după un scandal în familie. Tânărul de numai 21 de ani și-a recunoscut fapta. Acesta le-a povestit procurorilor că a încercat să-și apere mama și așa a ajuns la gestul regretabil.
Distracția s-a năruit repede. Nunta a fost organizată în weekend. Scandalul a izbucnit luni seara, acasă la familia miresei. Fiul de douăzeci și unu de ani și-ar fi lovit tatăl. Ulterior a mers la vecini și le-a cerut lumânări pentru a le pune la căpătâiul părintelui său.
Tânărul și-a recunoscut fapta în fața anchetatorilor
Inițial, anchetatorii au crezut că este vorba de un accident. Bărbatul de patruzeci și nouă de ani a fost găsit fără suflare, iar medicii chemați de urgență au fost nevoiți să declare decesul.
„În urma unei discuții contradictorii între cele două persoane, tată și fiu, fiul l-a lovit pe tată său”, a declarat procurorul Adrian Briciu.
Tânărul a recunoscut în cele din urmă.
Le-a spus procurorilor că a intervenit în conflictul dintre părinții săi și a încercat să-și apere mama.„Or fi fost beți amândoi, și unul și altul, ca după nuntă. Poate la nuntă s-au abținut. Nu știu”, a spus o localnică.
Judecătorii tribunalului Bistrița-Năsăud au decis miercuri arestarea tânărului pentru treizeci de zile.
„Abuzul de alcool nu face decât să genereze un mediu conflictual permanent, un mediu traumatizant.
În caz de urgență apelați numărul TelVerde: 0800 500 333, destinat victimelor violenței domestice.