Izvorul Tămăduirii 2023. Izvorul Tămăduirii se sărbătorește în fiecare an pe data de 21 aprilie. Acesta este unul dintre cele mai mari praznice din Biserica Ortodoxă.
Această sărbătoare este închinată Maicii Domnului și este un prilej cu care creștinii ortodocși merg la biserică și se roagă pentru bunăstare.
Izvorul Tămăduirii 2023. Iată ce semnificație are sărbătoarea închinată Maicii Domnului
Cu ocazia Izvorului Tămăduirii, în fiecare biserică din țara noastră se sfințește apa, cu care ulterior sunt stropiți enoriașii de către preot.
Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare cu cruce roșie și amintește de o minune care s-a petrecut cu mult timp în urmă. Potrivit tradiției, un orb și-a recăpătat vederea după ce s-a clătit pe față cu apa unui izvor care se afla în pădure, în apropierea Constantinopolului.
Citește și: Turiști așteptați la munte de 1 Mai
După ce vestea s-a împrăștiat în comunitate, pe locul acelui izvor a fost zidită o biserică, din porunca împăratului, iar legenda spune că minunile nu au contenit nici după înălțarea lăcașului de cult.
Tradiții și obiceiuri cu ocazia Izvorului Tămăduirii
Potrivit tradiției, în ziua de sărbătoare credincioșii merg la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie, de unde primesc Agheasma Mică, pe care o pot bea pe tot parcursul anului.
O altă tradiție spune că în ziua Izvorului Tămăduirii, adolescenții din anumite zone ale țării obișnuiau să facă un legământ juvenil în casă, în grădină sau într-o livadă. Persoanele care fac acest lucru devin frați de cruce și urmau să se întâlnească anual de Rusalii.
Citește și: Mâncarea românească, în topurile internaționale
Legenda spune că în această zi apele sunt mai zgomotoase și mai tulburate. Acest zgomot al apei îi ajută pe fântânari să găsească mai ușor o sursă de apă.