Jador s-a întors recent pe meleagurile natale. Nu a trecut foarte mult până la un eveniment care l-a deranjat cu adevărat pe artist, astfel că manelistul nu a stat pe gânduri și și-a exprimat nemulțumirea în mediul online.

Cu ceva timp în urmă, mai exact în anul 2022, Jador a decis că vrea să își continue studiile, astfel că s-a întors pe băncile școlii, în cadrul unui program de masterat de la o universitate din țara noastră.

Au trecut doi ani de atunci și se pare că solistul și colegii săi, cel puțin o parte dintre aceștia, nu au fost prea apropiați. Recent, Jador a postat un scurt mesaj în mediul online prin intermediul căruia îi lua la rost pe cei care i-au fost colegi la facultate și care, acum, nici nu îl salută pe stradă.

Citește și: Jador și Alexandra Dobbia, adevăratul motiv al despărțirii! Cântărețul a spus tot: „Las orice femeie”

„Colegii mei de facultate de la master cu care mă întâlnesc și nu salutați...Pot înțelege că vă e rușine, dar măcar nu mai scrieți după dacă eram eu. Nu înțeleg această nesiguranță dacă sunt eu sau nu! Nu toți țiganii seamănă cu mine”,

a scris Jador, pe Facebook.

Jador iubește din nou! Cine i-a furat inima celebrului cântăreț?

Pe parcursul timpului Jador a avut mai multe relații, însă care nu au funcționat. Acum însă, artistul iubește din nou. Vestea a fost făcută publică cu ceva timp în urmă chiar de către tatăl manelistului.

Relația celor doi pare că merge în direcția bună, astfel că solistul a și prezentat-o pe tânără părinților săi, care au fost încântați de cea care ar putea să le devină noră.

„Și-a găsit o fată, exact ce trebuie pentru el. Este o fată cuminte, este manager la un spital din București. Ne-a făcut cunoștință cu ea și nouă ne place.

Nu știu unde s-au cunoscut mai exact…dar oricum nu în club.(...) Merg destul de des la Biserică chiar și de două ori pe săptămână: duminica și miercurea sau duminica de două ori pentru că la noi aici se face slujbă dimineața și seara.


De fiecare dată mă rog pentru binele familiei, pentru sănătatea și reușitele lor. Sunt mândru de Jador, normal, de unde a ajuns.  Orice părinte ar fi mândru de realizările copilului său”, a spus Romeo Dumitrache, pentru Click!