Se fac aranjamente de putere la cel mai înalt nivel în acest an extrem de important, în care avem alegeri din Statele Unite până în Rusia, inclusiv în țara noastră și pentru Parlamentul European. Un joc de culise care ne interesează în mod direct pe noi românii este cel pentru șefia Consiliului European. Numele președintelui Klaus Iohannis a apărut în discuție pe o schemă care vizează scoaterea de la masa decidenților a premierului ungar Viktor Orban.

Citește și: Klaus Iohannis, în Dubai de Ziua Națională a României! Președintele va pleca imediat după parada militară

De nicăieri, la nivel public, dar și neoficial, după un an de negocieri în culisele de la Bruxelles, numele lui Klaus Iohannis a intrat în cărți pentru președinția Consiliului European. Chiar și publicația americană Bloomberg, citând propriile surse, scrie că președintele României ar accepta să ocupe acest fotoliu, după ce belgianul Charles Michel va părăsi postul.

„Klaus Iohannis se alătură unei liste restrânse de foști lideri din Uniunea Europeană, pe care se află italianul Mario Draghi și luxemburghezul Xavier Bettel, ale căror nume au fost prezentate ca posibili candidați pentru postul ocupat acum de Michel, care este unul dintre cele mai importante din Uniunea Europeană”, se arată în presa străină.

Charles Michel a anunțat că va candida la alegerile europarlamentare din țara sa, așa că este nevoit să renunțe la funcția de la consiliu, iar președintele României ar avea o șansă reală, titrează

presa externă. Ungaria va prelua președinția Uniunii Europene de la 1 iulie, iar cutuma europeană presupune ca în cazul în care nu există numărul necesar de voturi pentru un nou candidat, atunci șefia consiliului să fie asumată de către țara care deține acest rol, respectiv Ungaria.

Viktor Orban și Klaus Iohannis, în cursa pentru președinția Consiliului European? 

O altă cutumă este alegerea celui mai longeviv lider politic, iar aici tot două nume rămân în calcul: Viktor Orban și Klaus Iohannis. De la Budapesta,

președintele Katalin Novak a anunțat joi că Ungaria va dovedi încă o dată că poate fi un bun președinte al Consiliului European, dar, deși premierul ungar pare să aibă prima șansă, majoritatea liderilor europeni vor să îl scoată din acest joc. Cauzele ar fi politicile anticomunitare pe care le practică și nu în ultimul rând apropierea de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

În aceste condiții, evitarea lui Viktor Orban i-ar aduce șanse reale președintelui României.

În plus, Klaus Iohannis este apreciat la Bruxelles, are relații foarte bune cu multe cancelarii europene și chiar susținere din partea premierului Marcel Ciolacu. Șeful Guvernului de la București le-a spus jurnaliștilor: „ România are o șansă serioasă să ocupe opoziție important la nivel european. Este un culoar real și este o șansă nu doar pentru președintele Klaus Iohannis, ci pentru România”.

Coincidență sau nu, Klaus Iohannis a fost invitat să susțină un discurs în plenul Parlamentului European la începutul lunii februarie, adică în cadrul celei mai importante plenare de peste ani de la Strasbourg. Doar opoziția de la București nu îl creditează la șefia Consiliului European.

„Realitate mult mai simplă. Președintele Iohannis ar putea să ajungă președinte al consiliului, dacă Germania, dacă nemții ar renunța la susținerea Ursulei von der Leyen pentru comisie sau Roberta Metsola, care de asemenea este susținută pentru poziția de președinte a Parlamentului. Viitorul Parlamentului European va fi condus de o coaliție similară cu cea actuală cel mai probabil, o coaliție în care pozițiile se împart, iar președintele Iohannis, care nu a reușit nici măcar să obțină Schengenul pentru România, nu are nicio șansă în realitate”, a declarat Dan Barna, vicepreședintele USR și ALDE.

În cazul în care Klaus Iohannis va merge la Consiliul European, președinte interimar al României până la alegeri va fi, conform constituției, Nicolae Ciucă. Actualul președinte al Senatului. Acum sunt însă doar tatonări și jocuri de culise. Negocierile în acest sens vor avea loc după alegerile europene din iunie.