La doar 12 ani, Clovis a absolvit facultatea. În vârstă de 12 ani, Clovis este considerat un adevărat copil minune. Acesta a devenit cea mai tânără persoană din lume care a absolvit facultatea și, mai spectaculos decât atât, cu 5 diplome, de la 5 specializări distincte.
La doar 12 ani, Clovis a absolvit facultatea. Copilul i-a uimit pe profesorii și pe colegii săi
Clovis Hung a început să studieze la Fullerton College în toamna anului 2020, atunci când băiatul avea doar 9 ani. La acea vreme, mama copilului l-a retras de la școala publică după ce profesorii au descoperit că programa nu era suficientă pentru a-l stimula pe tânăr.
„Clovis este super curios, matur, sârguincios, autodisciplinat și foarte motivat. De asemenea, este foarte curios și școlile publice tradiționale nu i-au putut satisface curiozitatea, prin urmare, cea mai bună opțiune a fost facultatea”,
Citește și: Vremea iunie 2023: Prognoza meteo pentru prima lună de vară
Pe lângă cursurile pe care le studia la facultate, băiatul era școlit și la domiciliu, de către mama sa. Acesta a reușit să termine cu brio studiile, chiar dacă profesorii au fost îngrijorați pe parcursul timpului că vârsta fragedă a băiatului i-ar fi putut pune bețe în roate, în cadrul procesului educațional.
„Clovis a fost un amestec grozav între copil și student. Este suficient de matur încât ceilalți studenți îl iau în serios, dar destul de copil încât să aibă grijă de el ca de un frate mai mic și să-l încurajeze”, a mărturisit profesorul de biologie al adolescentului, Kenneth Collins, notează Daily Mail.
Tânărul are planuri mari pentru viitor. Copilul minune își dorește să devină inginer aerospațial sau pilot
Acum că a terminat facultatea, Clovis vrea să se concentreze pe carieră, chiar dacă este încă la o vârstă extrem de fragedă. Acesta urmează să continue să studieze, în special cursuri de știință, tehnologie, inginerie și matematică, pentru că își dorește să aibă o viață profesională strălucită.
Citește și: Școala de stat vs. școala privată. Avantaje și costuri
Adolescentul vrea să obțină licența de pilot în următorii 4 ani, după care vrea să devină inginer aerospațial sau medic primar.
„Mă simt foarte mândru de ceea ce am realizat până acum. Tocmai m-am alăturat Civic Air Patrol și sper să-mi iau licența de pilot la 16 ani”, a mai spus băiatul.