O victorie a ruşilor în Ucraina ar fi un dezastru, spune secretarul general al NATO. Tocmai de aceea, oficialii din Kiev pleacă de la summitul din Vilnius cu tolba plină de arme noi, care pot face diferenţa pe front. Victoria nu este chiar totală pentru ucraineni, care nu au un calendar pentru a deveni membri NATO şi nici nu au obţinut promisiunea că vor primi mult doritele aeronave F-16.

Citește și: Ucraina, mai aproape de NATO! Decizia neașteptată luată de președintele Franței

Deşi ar fi vrut o decizie cât mai rapidă privind livrarea aeronavelor americane de luptă F-16, ucrainenii mai au de aşteptat. Deocamdată, ei se vor putea antrena în România pentru a învăţa să piloteze astfel de avioane. Totuşi, ucrainenii vor avea arme noi. Americanii le-au promis bombe cu dispersie, unele dintre cele mai perfide muniţii.

Este vorba, de fapt, despre un obuz care conţine 88 de mici bombe, care pot fi detonate pe o suprafaţă extrem de extinsă. Practic, o asemenea încărcătură, poate rade tot pe o suprafaţă de câteva hectare, iar ucrainenii au promis că nu le vor folosi în zonele populate. Pe de altă parte, francezii le trimit rachete cu rază de acţiune de 300 de kilometri şi se alătură astfel Marii Britanii, care a fost prima ţară care a trimis acest tip de arme Kievului.

O astfel de rachetă este foarte scumpă, costă peste 2 milioane de euro, dar poate fi folosită pentru a distruge construcţii fortificate, depozite de armament, situate mult în spatele linie frontului.

Norvegia adaugă o mie de drone Black Hornet, care costă aproape 200 de mii de dolari bucata. Sunt aparate extrem de mici, aproape invizibile pe front, dar pot oferi ucrainenilor o imagine a ceea ce îi aşteaptă înaintea unui asalt sau pot aduce informaţii preţioase pentru artileria Kievului.

Ucraina mai pleacă şi cu o promisiune de la Vilnius, aceea că va deveni membră a NATO

Kievul are de îndeplinit o singură condiţie. Aliaţii NATO şi Ucraina vor decide când va deveni aceasta membră a alianţei. Moscova nu are niciun veto în această privinţă. Până atunci, ţările care fac parte din G7 vor trimite Kievului echipamente militare pentru forţele aeriene, navale şi terestre şi vor antrena trupele ucrainene.