Mălina Avasiloaie, una dintre cele mai îndrăgite artiste ale momentului, a fost invitata Alexandrei Ungureanu în acest weekend, la emisiunea "Duet cu Alexandra", difuzată la Kanal D2. Dincolo de duetul celor două talentate artiste, cântăreața a oferit detalii din culisele poveștii de iubire cu soțul ei.
Au interacționat mai întâi pe o rețea de socializare, însă prima oară s-au văzut într-un club de la malul mării, și de atunci au fost nedespărțiți.
"A venit la masă și din clipa aia am dansat; era un tumult și o gălăgie în jurul nostru și noi efectiv ne legănam... Eram rupți din context, jur. A fost dragoste la prima vedere pentru amândoi.
A visat să fie pe scenă din copilărie și a plecat de acasă în zorii adolescenței pentru a urma un liceu de artă din Bacău. În locurile copilăriei, într-un mic sat din Moinești, Bacău, își găsește liniștea și inspirația.
"Îmi e dor în primul rând de curte, pentru că eu am stat la casă, cu cățel, cu pisică. Acum locuiesc în apartament și mi se pare așa că n-am aer. Mi-e dor de mamaia des, pentru că atât mi-a mai rămas. Sunt supărată uneori pe mine când nu ajung acasă... Este sufletul meu. Din toată copilăria (n.r. ea) e creanga aia de care mă agăț și mă duce în alt univers. Îmi aduc aminte de tataia, îmi aduc aminte de plimbările cu sania cu zurgălăi. Mergeam pe dealuri cu calul, cu vacile și de multe ori mă gândesc dacă băiatul meu, Zian, o să aibă parte de toate astea. De asta muncim foarte mult și eu, și Alin. Vreau să îmi permit să iau casa aia a visurilor mele undeva, cu un colț de pădure, că să aibă parte și Zian, măcar așa, zece la sută, din ce copilărie am avut noi. Să putem să luăm un câine, să putem să alergăm prin curte. Mi se pare că aia e frumusețea vieții", a adăugat Mălina Avasiloaie.
Emisiunea "Duet cu Alexandra" poate fi urmărită, în fiecare sâmbătă, de la ora 14:00, la Kanal D2.