Cel mai amplu experiment social televizat va putea fi urmărit în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 21:00, iar lunea de la ora 20:00, la Kanal D, și va arunca în competiție 50 de concurenți ambițioși, cu vârste, profesii și pasiuni diferite. Prietenia și abilitatea de a lega alianțe îi vor ajuta pe concurenți să ajungă cât mai departe în concurs, iar brățara va fi element-cheie al reality show-ului.
Fiecare concurent va intra în posesia unei brățări în valoare de 20.000 de lei, brățările celor 50 de concurenți valorând împreună 1.000.000 de lei, miza uriașă pusă în joc. Obiectivul fiecărui concurent va fi acela de a aduna cât mai multe brățări pe parcursul competiției, câștigându-le în urma jocurilor sau "moștenindu-le" de la cei care părăsesc insula.
" Provocarea cea mai mare este să rămâi om acolo unde domnește legea junglei. 50 de concurenti ajung pe o insulă, în mijlocul naturii luxuriante, locul unde sunt complet izolați și unde sunt nevoiți să își construiască propriile reguli de la zero. Miza uriașă, presiunea competiției, lipsurile de tot felul vor scoate la suprafață și ce este mai bun, dar și ce este mai rău din fiecare. Depinde doar de ei să rămână autentici, să fie buni, să rămână oameni. Măștile cad repede. Din 16 martie, fiți cu ochii pe spectacolul naturii umane, la Kanal D!", a spus Cosmin Cernat, prezentatorul reality-ului de aventură.
După ce concurenții ajung pe insulă, instinctul de conservare, nevoia de apartenență, simpatiile sau, dimpotrivă, antipatiile vor dicta alegerile acestora. Femei, bărbați, tineri, maturi sau vârstnici se vor instala rapid pe insulă, căutând un grup de care să aparțină, dar fiecare dintre ei se va afla pe cont propriu, într-o luptă sută la sută individuală.
Cei 50 de concurenți se vor grupa în trei tabere denumite generic Nordicii, Sudicii și Vesticii; denumirile au legătură doar cu poziția ocupată pe insulă, în funcție de preferințele fiecărui concurent.
Pe "Insula de 1 milion" regulile nu există, ele trebuie inventate, iar telespectatorii vor asista, începând din 16 martie, la un adevărat experiment social de anvergură, desfășurat pe "Insula de 1 milion".
Nu pierdeți o experiență unică din fața micului ecran, un reality de aventură care va descătușa toată gama de sentimente, fiți alături de concurenții de la "Insula de 1 milion", începând din 16 martie, de la ora 21:00, la Kanal D!