Libienii nu mai fac față să își îngroape morții, după dezastrul provocat de ciclonul Daniel. Viiturile provocate de ploi torențiale au lovit cu puterea unui tsunami. Un sfert dintr-un oraș cu o sută de mii de locuitori este distrus iar echipele de salvare scot continuu dintre ruine victime și prea puțin supraviețuitori. Autoritățile vorbesc despre o adevărată apocalipsă. Mai multe state, între care și România, au anunțat că trimit ajutoare.
În Derna, orașul cel mai lovit de tsunamiul viiturilor, morții sunt îngropați în gropi comune. Escavatoarele lucrează în cimitire, unde victimele sunt înhumate învelite în pături. Până acum au fost numărați peste 5300 de morți. În ciuda urgențelor pentru tratarea sinistraților, spitalele nu pot funcționa iar morgile sunt pline. Zece mii de oameni sunt încă dispăruți, luați de apele care au rupt barajele după ploi apocaliptice.
Peste 5300 de persoane și-au pierdut viața în dezastrul din Libia
Experții în ingineria apei au declarat pentru BBC că este probabil ca primul să fi cedat un baraj aflat la doisprezece kilometri de Derna, iar apa care a luat-o la vale a provocat prăbușirea celui de-al doilea baraj, lângă oraș.
Derna a devenit, după trecerea ciclonului Daniel, un oraș fantomă. Peste tot se vede prăpădul lăsat de viituri.
Autoritățile libiene au declarat că sunt șocate de amploarea distrugerilor. Germania, Iran, Italia, Qatar și Turcia sunt printre țările care au trimis ajutoare, dar eforturile de salvare sunt îngreunate de situația politică din Libia, țara fiind împărțită între două guverne rivale.