Șoferii din România trebuie să fie la punct cu noile schimbări din Codul Rutier. Legislația rutieră a suferit modificări la începutul anului 2024, iar aici vorbim despre sancțiuni mai aspre pentru șoferii care depășesc limita de viteză, amenzi mai consistente și posibilitatea suspendării permisului pentru cei care încalcă regulile pe drumurile județene, examen mai dificil pentru obținerea permisului auto, dar și propunerea unui sistem de monitorizare video, inclusiv în zonele urbane, însoțit de amenzi automate, însă lista poate continua.
Punctul de amendă reprezintă 5% din salariul minim brut pe țară
Una dintre modificările aduse Codului Rutier în 2024 este ca punctul de amendă să fie 5% din salariul minim brut pe țară. Noul punct de amendă a crescut la 165 de lei, cu 20 de lei mai mult față de anul 2023.
Amenzi mai aspre pentru șoferii care depășesc limita de viteză pe un drum județean
Potrivit Codului Rutier 2024, autoritățile pot stabili limite diferite în anumite sectoare de drum. În acest motiv, șoferii trebuie să fie atenți să nu depășească limita de viteză pe un drum județean, altfel vor suporta consecințele. Sancțiunile se aplică în funcție de cât de mult depășește șoferul limita de viteză:
- 10 – 20 km/h: 2-3 puncte de amendă
- 21 – 30 km/h: 4-5 puncte de amendă
- 31 – 40 km/h: 6-8 puncte de amendă
- 41 – 50 km/h: 9-20 puncte de amendă
- Peste 50 km/h: 9 – 20 de puncte de amendă+ suspendarea permisului pentru 90 de zile
- Peste 70 km/h: 9 – 20 de puncte de amendă+ suspendarea permisului pentru 120 de zile.
Astfel, șoferii care depășesc cu peste 50 km/h limita de viteză pe un drum județean vor primi o amendă cuprinsă între 1.485 lei și 3.300 lei, și le va fi suspendat permisul pentru o perioadă de 3 luni.
Ce document nu trebuie să le lipsească șoferilor în 2024?
Codul Rutier prevede amenzi de 6.600 de lei pentru acei șoferi care circulă pe drumurile publice cu mașini care nu au Inspecția Tehnică Periodică (ITP) efectuată.
Pentru vehiculele care circulă cu certificatul de înmatriculare suspendat, Codul Rutier prevede sancțiuni de 20 de puncte -amendă. Mai mult decât atât, șoferii vor rămâne și fără talonul și plăcuțele de înmatriculare ale vehiculului.
Ce nu trebuie să vă lipsească din mașină? Noua regulă intră în vigoare în iulie 2024
Din 7 iulie 2024, o cutie mică va fi obligatorie în toate mașinile noi. Vorbim despre o cutie neagră pe modelul avioanelor, care va avea un rol crucial în analizarea evenimentelor rutiere grave. ADAC, așa-numitul Event Data Recorder (EDR), raportează că această cutie înregistrează o perioadă scurtă de timp înainte și după un accident.
Un EDR este deja instalat în multe vehicule. În cazul unui accident, sunt înregistrate 5 secunde înainte și 0,3 secunde după. Acestea includ date precum viteza, turația motorului, unghiul de virare și dacă airbag-ul a fost declanșat. Totul funcționează folosind datele GPS. Caseta înregistrează permanent toate datele și le suprascrie din nou. Datele sunt salvate doar dacă vehiculul se accidentează.
Ce pedeapsă ar putea primi șoferii prinși sub influența stupefiantelor sau alcoolului?
Senatul României analizează un proiect de lege care propune sancțiuni mult mai dure pentru șoferii aflați sub influența substanțelor interzise sau a alcoolului. În anul 2024 ar urma să vedem sancțiuni mai dure pentru cei care își pun viața lor în pericol, cât și a celor din jur. Conform proiectului, cei care vor fi prinși la volan sub influența alcoolului, vor avea permisul suspendat 10 ani. Aceeași sancțiune este prevăzută și pentru cei care consumă stupefiante.
Surse: antena3.ro, romaniatv.net