Timp de patru ani, o asistentă medicală din Galați ar fi furat carduri bancare, bani și tichete de vacanță de la colegi și pacienții din spital. Femeia a lucrat de aproape 30 de ani în unitatea medicală, însă totul a ieșit la iveală atunci când bolnavii au început să se plângă că sunt lăsați fără bunuri. Anchetatorii spun că printre victime se numără și un medic, căruia i-ar fi furat cardul bancar și ar fi făcut cumpărături cu el.
Oamenii legii au descoperit că furturile se petreceau de patru ani
Asistenta lucra de 30 de ani în spitalul TBC din Galați și nu a avut nicio abatere disciplinară până acum. De câțiva ani, colegii au început să fie suspicioși la adresa ei pentru că le-ar fi dispărut în timpul serviciului mai multe bunuri.
„Domnul doctor a depus în nume personal o sesizare că i-a dispărut cardul bancar în timpul serviciului. Nu s-a putut dovedi niciodată, s-au făcut cercetări la nivelul secției, cine a lucrat, cum a lucrat, în ce tură a lucrat, la ce oră a dispărut, dar aceste suspiciuni n-au putut fi niciodată dovedite”,
spune Claudia Scorpan, purtător de cuvânt al spitalului.Apoi au început să se plângă și pacienții. Pe patul de spital, bolnavii erau lăsați fără bani în buzunare. A fost sesizată poliția și a fost demarată o anchetă. Oamenii legii au descoperit că furturile se petreceau de patru ani. Nu ar fi furat doar bani și carduri, ci și vouchere de vacanță, pe care le vindea.
Cu cardurile ar fi făcut cumpărături online și și-ar fi plătit facturile.„Pentru ce se plătesc medicii și sănătatea? Pentru ce o plătim, nu ca să avem unde să venim? E rușinos”, „Cum să facă așa ceva? Ce încredere poți să ai?!”, spun pacienții.
Asistenta nu s-a mai prezentat la spital pentru că a fost luată de acasă de polițiști.
„Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale au luat măsura reținerii față de femeia de 49 de ani pentru o perioadă de 24 de ore”, a declarat Felicia Tudoran, purtător de cuvânt IPJ Galați.
Anchetatorii spun că prejudiciul se ridică la 2500 de lei, însă nu este exclus ca asistenta să fi făcut și alte victime, care nu s-au adresat poliției.