Pensionarii care au ales să primească pensia prin poștă vor experimenta o mică întârziere în martie 2024. Mia sunt doar câteva zile până la începerea lunii martie, când începe oficial primăvara. Din păcate, pensionarii din România nu se vor bucura de „mărțișoare” chiar din primele zile ale lunii. Casa Națională de Pensii Publice aduce la cunoștința că există o ușoară modificare în calendarul de distribuire a pensiilor.
Citește și: Cum se calculează noile pensii? Poți afla singur acasă câți bani vei primi din septembrie 2024
De ce întârzie venirea pensiilor în martie 2024? Această lună se confruntă cu o situație specială din cauza calendarului zilelor de 2 și 3 martie. Data de 2 martie pică într-o zi de sâmbătă, în timp ce 3 martie e duminică. În acest sens, pensionarii se pot aștepta ca pensiile să fie aduse de poștaș pe data de 4 martie, luni, fiind vorba despre o întârziere de câteva zile.
Cei 5 milioane de pensionari din România pot opta în legătură cu modul în care își primesc pensie: să fie încărcată pe card sau să fie adusă acasă de către poștaș. Românii care au ales ca banii să le fie aduși la domiciliu trebuie să rețină că în luna martie 2024 ar putea exista o întârziere de câteva zile.
De obicei, pensia era livrată începând cu data de 2 a fiecărei luni. Dacă pensionarii nu sunt găsiți acasă, poștașul reține pensia timp de 2 zile la oficiul poștal. Dacă pensionarul nu se prezintă să o ridice, pensia este trimisă înapoi la Casa de Pensii.Ce trebuie să știe românii care își primesc pensia pe card?
Pensionarii care au ales să primească pensia prin intermediul cardului bancar vor avea parte și ei de o ușoară întârziere în luna martie 2024. Ei vor primi
banii în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni.Amintim că, în funcție de opțiunea pensionarului, drepturile de pensie se achită prin mandat poștal, la domiciliul beneficiarului drepturilor de pensie sau al mandatarului, ori în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Națională de Pensii Publice a încheiat convenții pentru plata drepturilor de pensie.
Cine nu va beneficia de majorarea pensiei în septembrie 2024?
Pensionarii din întreaga țară beneficiază de la 1 ianuarie 2024 de o creștere semnificativă a pensiei și a punctului de pensie, cu un procent de 13,8%. Cea de-a doua majorare este programată pentru toamnă, când va avea loc o a doua recalculare. Există o categorie de pensionari care nu se va bucura de o majorare a pensiilor de la 1 septembrie, după ce va avea loc recalcularea.
Citește și: Calculul pensiilor în 2024. Se schimbă formula de calcul?
Cei care au muncit 25 de ani sau mai puțin nu pot primi punctele de stabilitate și din acest motiv nu vor putea primi bani în plus din septembrie. Românii care au muncit mai mult de 25 de ani primesc, potrivit noii legi, mai multe bonusuri în puncte de pensie:
- 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;
- 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;
- un punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani.