O pensionară de 75 de ani din județul Timiș i-a uluit pe anchetatorii care făceau percheziții într-un dosar de cămătărie. În casa bătrânei au descoperit un veritabil arsenal: șapte pistoale, trei puști și muniție. Ea a fost reținută, în timp ce fiul ei, implicat în același dosar, va fi cercetat în libertate.
Bătrâna de 75 de ani este acuzată de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În casa ei au fost găsite șapte pistoale și trei puști, dintre care două de vânătoare, spun anchetatorii. Polițiștii au mai numărat 212 cartușe de calibru diferit.
„Uite, doamne! O femeie care am știut că a fost bolnavă, săraca”, „O femeie liniștită, pensionară, își vede de treabă. Nu văd nimic complicat”, „Nu-mi vine mie să cred.
Perchezițiile care au dus la descoperirea arsenalului au început cu suspiciuni de camătă. Vizat este fiul de 44 de ani al pensionarei și o altă tânără de 29 de ani. Cei doi ar fi dat cu împrumut diferite sume de bani pentru care ar fi cerut garanții, dar și dobânzi importante, spun surse din anchetă.
„Întrebați-i pe ei, că nici ei nu au putut să-mi spună nimic. Nu mi-au zis nimic, mi-au zis doar camătă, dar nu mi-au prezentat nimic, cine, ce și cum. De unde să știu? Lucrează(n.red. femeia de 29 de ani) la una dintre firmele mele și este chiriașă aici”,
Bărbatul este cercetat în libertate sub acuzația de camătă. Afacerist și fost politician, acesta crede că la mijloc ar fi vorba de o răzbunare.
„Probabil ei îi vrea răul(n.red. fetei de 29 de ani). Sunt în divorț, au divorțat”, mai spune bărbatul.
Polițiștii au găsit la percheziții și nouă contracte de împrumut.
„În urma celor 11 percheziții domiciliare, dintre care 4 percheziții ale autoturismelor deținute de către persoanele cercetate, au fost descoperite și ridicate șapte pistoale și trei puști, precum și sume de bani ce constau în valută și lei”, a declarat Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt IPJ Timiș.
Tânăra de 29 de ani a fost reținută pentru complicitate la infracțiune de camătă, iar pensionarea de 75 de ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.