Transportatorii avertizează că polițele RCA se vor scumpi din toamnă, odată cu expirarea perioadei de plafonare. În același timp, Autoritatea de Supraveghere Financiară propune prelungirea perioadei de valabilitate pentru polițele Euroins până la finalul anului. Diana Buzea, reporter NEWSTIME, vine cu toate detaliile despre acest subiect.
Citește și: Codul Rutier 2023: Greșeala pe care majoritatea șoferilor o fac când se urcă la volan
„În primul rând vorbim despre un avertisment al Confederației Transportatorilor. Aceștia spun că românii ar trebui să se pregătească pentru prețuri mari pentru polițele RCA din această toamnă. Prețurile vor crește cu 50%, pentru că și măsura de plafonare a polițelor RCA va expira. Vă reamintesc că în acest moment prețurile pentru polițele RCA sunt plafonate pentru șase luni la nivelul din luna februarie. Vă dau și un exemplu concret.
Un șofer cu vârsta de până la 30 de ani care conduce o mașină cu o capacitate între 1200- 1400 de centimetri cubi plătește în acest moment o asigurare de 1900 de lei aproximativ, însă din toamnă va plăti aproximativ 2900 de lei. În același timp, polițele RCA emise de Euroins ar putea fi valabile încă trei luni peste termenul limită, adică peste luna septembrie, dacă Guvernul va permite acest lucru pentru că vedem cum ASF a venit cu această propunere către Guvern, să facă o ordonanță de urgență astfel încât să extindă valabilitatea până în luna decembrie”, a declarat reporterul NEWSTIME.
Polițele RCA de la Euroins expiră, dar șoferii nu renunță
Sunt puțini șoferi care au renunțat la polițele RCA de la Euroins, care vor expira automat în 8 septembrie. În acest caz, ASF cere Guvernului să intervină. Până acum au fost trimise aproximativ 63.000
de cereri de denunțare a polițelor RCA.„Au fost recepționate aproximativ 63.000 de cereri. Retururile de primă se solicită de la FGA și se plătesc de către FGA. Doar această instituție vă poate oferi numărul persoanelor care au primit returul de primă”, a declarat Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR, pentru HotNews.ro.