Pneumonia cu mycoplasmă pare să amenințe acum spitalele din țara noastră. Medicii o mai numesc sindromul plămânilor albi, iar primele cazuri au fost confirmate la spitalele de boli infecțioase din București. Specialiștii spun că simptomatologia severă ar putea să pună probleme serioase sistemului sanitar românesc, din moment ce diagnosticarea nu este tocmai la îndemână. Mulți pacienți întârzie să meargă la medic pentru că o confundă cu o banală răceală, dar efectele pot fi dintre cele mai grave, mai ales la copii.

Pneumonia atipică ce a umplut spitalele din China, SUA, Danemarca, Franța și Italia a ajuns și în România. Temerile medicilor sunt acum legate de înmulțirea cazurilor de îmbolnăvire.

„Mai mult de jumătate dintre prezentările din fiecare zi, adică peste 100, înseamnă infecție respiratorie care sunt de cele mai multe ori virale, vorbim în primul rând de gripă, sunt și alte virusuri care se transmit pe cale respiratorie, mai e și ceva Sars-cov2. Sunt

și infecțiile bacteriene și vorbim și de mycoplasma pneumonie, dar procentul celor care au dovedită această bacterie este un procent foarte mic”, 
a declarat Adrian Marinescu, medic infecționist.

Mycoplasma pneumonie poate fi un real pericol pentru copii, însă poate afecta și adulți. „ O răceală foarte gravă, de vreo două săptămâni cu tratament acasă nu a trecut. Transpirație, insomnie, nu am putut să dorm noaptea”,

a declarat un bărbat.

„Sindromul plămânilor albi sau walking pneumonia, pneumonia pe care o duci pe picioare. Dă niște simptome cu care pacientul adult merge mult și bine înainte. În cazul copiilor dă niște simptome destul de grave”,  a declarat un Răvan Vintilescu, medic de familie.

Care sunt primele simptome care anunță boala? Ele pot fi ușor confundate cu alte răceli 

Primele simptome care anunță boala pot fi confundate cu ușurință cu cele specifice unei banale infecții respiratorii, însă evoluția bolii aduce stare generală proastă și probleme respiratorii serioase. Așa se face ca inclusiv medicii au o misiune extrem de grea atunci când vine vorba despre un diagnostic. Medicii trag un semnal de alarmă. Nu se știe câte cazuri de pneumonie cu mycoplasmă sunt încă în România, pentru că mulți bolnavi nu sunt diagnosticați corect.

Citește și: Epidemie de rujeolă în toată țara! Specialiștii trag un semnal de alarmă

„Nu poți face un test rapid ca în cazul covidului. Mycoplasma pneumonie poate fi diagnosticată printr-un test serologic, un test de sânge care să căutăm anumiți anticorpi, dar acei anticorpi se dezvoltă, unii după 14 zile de la infecție, alții mult mai devreme, dar nu sunt teste de rutină. Diagnosticul

se pune într-un fel prin excludere, adică ai simptomele pneumoniei, ai imaginea radiologică, ai CT-ul de plămâni care îți indică o pneumonie și nu ți-au ieșit germenii uzuali, atunci poți presupune că este vorba de mycoplasma”, a declarat Răvan Vintilescu, medic de familie. 

Cu toate acestea, bacteria trebuie tratată corespunzător. „ E important să ai un diagnostic la timp și să primești un tratament antibiotic care să fie adecvat pentru că sunt doar anumite antibiotice care funcționează”, a declarat Adrian Marinescu, medic infecționist.

La fel ca restul infecțiilor respiratorii, principalele modalități de transmitere sunt tusea și strănutul, astfel, medicii atrag atenția din nou, să evităm locurile aglomerate, iar atunci când strănutăm, sau tușim să ne acoperim gura și nasul.