Șaptesprezece dintre cei cincizeci și opt de pacienți internați inițial cu arsuri cauzate de explozia de la Crevedia au fost externați, însă în continuare sunt și pacienți în stare gravă.
„Avem în continuare trei pacienți în stare critică, doi dintre ei internați aici, la Spitalul Floreasca și încă unul la Spitalul Bagdasar, toți trei ventilați mecanic și intubați. De asemenea, mai avem alți unsprezece pacienți internați la Spitalul Floreasca în stare medie și ușoară, alți opt la Spitalul Bagdasar, trei la Spitalul de Arși și unul la Spitalul Universitar și
17 pacienți au fost externați, însă alții se luptă în continuare pentru viață
În cazul pacienților transferați în străinătate trebuie să știți că doi dintre ei sunt în stare extrem de gravă. Vorbim despre pacienții din Italia, unul dintre ei cu nouăzeci la sută arsuri pe suprafața corpului, iar altul cu patruzeci și cinci la sută din suprafața corpului arsă, iar restul pacienților transferați în
În acest caz, între timp autoritățile au deschis și un dosar penal în care vor fi audiați atât pompierii răniți, cât și șeful DSU, Raed Arafat ”,