Individul care a tâlhărit o femeie în parcare a unui centru comercial din Sectorul 1 a fost arestat preventiv pentru treizeci de zile. Bărbatul a fost adus luni, 25 septembrie 2023, înapoi la locul faptei, unde le-a arătat anchetatorilor cum i-a smuls cheile de la mașină, apoi a fugit cu autoturismul. Dacă atunci când a fost prins cu focuri de armă le spunea polițiștilor că este „stăpânul lumii”, luni nu a dorit să scoată niciun cuvânt, doar a gesticulat.
El doar a arătat cu degetul locul în care a găsit autoturismul parcat.
Bărbatul nu se află la prima abatere
Oamenii legii au fost nevoiți să tragă cu pistolul în dreptul cauciucurilor și să-i spargă geamul pentru a-l putea da jos și imobiliza. Bărbatul a fost reținut duminică seara pentru 24 de ore pentru tâlhărie calificată, iar luni, după reconstituiri, a fost dus din nou la audieri. Nu era la prima abatere. Individul tocmai era cercetat și pentru infracțiunea de violare a sediului profesional.
„Persoana cercetată are calitatea de inculpat și într-o altă cauză penală, unde este cercetată sub puterea controlului judiciar. A fost testat cu aparatele drug test și alcooltest, rezultatele fiind negative”, a declarat. În cele din urmă, bărbatul a fost prezentat în fața magistraților care au decis că va sta cel puțin treizeci de zile în spatele gratiilor.