De aproape 48 de ore polițiștii încearcă să dea de urma autorului însă fără succes. Astăzi criminaliștii au reluat cercetările la fața locului în speranța că vor descoperi un indiciu. Surse din anchetă susțin că victima ar fi fost amenințată și ar fi avut de gând să își cumpere un pistol.
Criminalul Marinei Gavrilă, dentista din Brăila, este de negăsit
Raportul preliminar al necropsiei scoate la iveală detalii șocante în cazul morții Marinei Gavrilă.
Criminaliștii s-au întors și azi la locul faptei și încearcă să îi dea de urmă. Au avut loc audieri maraton. În fața procurorilor au venit soțul, rudele, dar și prietenii Marinei, însă până acum polițiștii nu au identificat un suspect. „ În momentul în care te întorci a treia oară la fața locului există mai multe variante, printre care, ori prima oară ai contaminat probele, ori nu ai găsit nimic și trebuie să reiei, ori chiar există un blocaj și trebuie să reiei cercetarea până când apare un element care te poate conduce la identificarea autorului.”
Polițiștii îl caută de mai bine de 48 de ore
Victima ar fi trăit în teroare, susțin apropiații, ar fi fost amenințată, motiv pentru care au obținut permisul de portarmă și ar fi dorit să achiziționeze un pistol. Polițiștii au transmis că nu au cunoștință de astfel de lucruri pentru că nu au fost sesizați.
Soțul dentistei s-a adresat poliției în legătură cu un furt de lemne și o intrare prin efracție, însă nici vorbă de amenințări cu moartea. „În urma verificărilor efectuate în evidențele inspectoratului, a rezultat că nu au fost efectuate cercetări în vreun dosar penal în care femeia în cauză să aibă calitatea de persoană vătămată.”
Pentru a captura criminalul polițiștii brăileni sunt ajutați de o echipă de specialiștii de la București. Misiunea este extrem de dificilă, mai ales că nu există martori. „ Nu am auzit nimic, nu știu nimic, deci n-am văzut nici pe timpul zilei ceva suspect”
Anchetatorii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru omor. Șansele ca el să mai fie capturat în oraș sunt minime, susțin surse din anchetă.