Prețurile berii nu ar urma să crească în perioada următoare din cauza accizei, dacă va fi adoptat un amendament depus în Parlament. Propunerea prevede menținerea accizei la nivelul din 2026 pentru următorii doi ani.

Acciza la bere ar putea rămâne plafonată până în 2028

În prezent, Codul fiscal prevede majorarea automată a accizei în funcție de inflație. Amendamentul ar suspenda această creștere până în 2028, astfel încât producătorii și comercianții să nu mai poată invoca acciza drept motiv pentru transferarea unor costuri suplimentare către consumatori.

Inițiatorii susțin că măsura ar sprijini industria berii, afectată de creșterea taxelor. În ultimii doi ani, acciza a urcat cu 26% și a ajuns, potrivit acestora, la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.

Presiunea asupra industriei s-a reflectat și în consum: acesta a coborât anul acesta la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii. Într-o berărie, un pahar de bere costă 15 lei, iar o halbă — 19 lei.

Plafonarea accizei nu garantează însă că prețurile nu vor crește din alte motive.