Aproape opt sute de români au ajuns înapoi în țară, după ce au fugit din calea războiului din Israel. Alte câteva sute sunt însă în continuare captivi și așteaptă ca autoritățile să le ofere sprijin.
Ambasada României în Israel a împărțit cererile de evacuare pe categorii, în funcție de prioritate, iar oficialii oferă garanții că nimeni nu va fi lăsat în urmă. Printre cei care au luat mitraliera în mână și luptă cu teroriștii se numără și o româncă în vârstă de doar douăzeci de ani pe care părinții o așteaptă în lacrimi
„Am stabilit că de câte ori poate, adică cel puțin de trei ori pe zi, să ne dea, să ne confirme doar că e ok”, spune tatăl fetei.
La doar 20 de ani, Hannah luptă împotriva teroriștilor
Sunt cuvintele pe care, printre lacrimi, Alin le rostește din Israel, cu gândul că fiica lui este în bătaia rafalelor de gloanțe.
„La douăzeci de ani vezi atâtea lucruri urâte, e greu și e un erou că poate merge înainte”, a mai spus bărbatul.
Tânăra are doar douăzeci de ani și mai puțin de doi ani de stagiu militar, însă nimic nu se compară cu lucrurile pe care le trăiești acum.
Într-un mesaj transmis special pentru știrile Kanal D de pe câmpul de luptă, Hannah ne-a mărturisit ce sentimente o încearcă.„În ultimele zile am învățat că în practică lucrurile sunt diferite, atunci când vezi sângele camarazilor ți se înmoaie picioarele, noroc că îți crește nivelul de adrenalină și începi să crezi că poți face orice, nu mai simți nici frică, nici durere”, a povestit aceasta.
În calea războiului au ajuns captivii sute de români, atât turiști, cât și oameni care s-au stabilit în Israel. Până acum aproape opt sute dintre ei au reușit să ajungă în România, acasă la familiile lor, în siguranță.
Printre ei se numără și Emanuel, care împreună cu alte familii de români vrea să plece din Ramatgan. Toți sunt baricadați în case, de teamă că ar putea exista teroriști infiltrați care să îi ucidă, iar fiecare alarmă îi face să tremure.
„Este groaznic, este groaznic ceea ce se întâmplă aici. Un genocid de-a dreptul. Teroriști care intră peste familii și ucid pe toți membrii familiei”, a povestit bărbatul.
Emanuel este unul dintre cei care vrea să se întoarcă în România, însă momentan spune că nu este posibil pentru că există prea multe cereri de repatriere.
„Însă ne-au explicat faptul că sunt de câteva zile în jur de o mie de cereri ale românilor care vor să fie repatriați de aici”, a mai spus acesta.
Ambasadorul României în Israel spune că cererile au fost împărțite în funcție de priorități. Primii repatriați sunt cei care au avut bilete de avion care s-au anulat, la rând sunt românii care au bilete, dar vor să plece imediat. Indiferent de situație, pentru că spațiul aerian al Israelului și granițele sunt încă deschise, repatrierile se fac pe buzunarul românilor. Companiile aeriene au speculat acest lucru și au crescut tarifele pentru zboruri. Ambasadorul spune că există sute de cereri zilnic.
„Ceea ce pot să vă spun, că n-a rămas nimeni la aeroport, pentru că nu a avut posibilitatea sau a pretins că nu are. Au fost ajutați de alți pasageri, de colegi, de preoți, deci într-un fel sau altul astfel de situații s-au rezolvat”, a declarat Radu Ioanid, ambasadorul României în Israel.
Însă situația este sub control și au fost luate măsuri pentru a ajuta românii care doresc să se întoarcă în țară, iar autoritățile române fac tot posibilul pentru a asigura siguranța acestora.