“Dragoste și speranță”, noul serial turcesc de la Kanal D2, are premiera în această seară de la ora 19:00! Povestea dragostei, a speranței și a unui nou început, așa se înfățișează viața tinerei și frumoasei Zeynep (Eda Elif Başlamışlı), personajul feminin central al producției “Dragoste și speranță”.
Zeynep ajunge să trăiască într-un oraș tentacular, unde descoperă o lume careia nu îi aparține, unde banii, puterea și ego-urile par că fac legea în viața de zi cu zi.
Ce vedem în primul episod al producției
În această seară, în primul episod al serialului, o cunoaștem pe Zeynep, o fată simplă, care a crescut alături de mama ei, într-o comunitate săracă, dar care are ambiția de a deveni o avocată de succes. Tânăra aplică pentru Facultatea de Drept din Istanbul și este extrem de fericită când află că a fost admisă, cu bursă. Mama ei, Gonul (Özgür Kaymak), trăiește la maxim reușita fiicei sale, dar îi ascunde acesteia, un mare secret.
Zeynep a trăit mereu fără tată, deoarece mama ei i-a spus că acesta a murit, în realitate însă, părintele patern este un avocat de succes din Istanbul, are doi copii și este căsătorit. Gonul, care a fost iubirea din tinerețe a lui Bulent (Ardă Esen), celebrul avocat din Istanbul, se teme că de acum înainte nu va putea avea grijă de fiica ei, odată plecată în orașul metropolă al Turciei.
Citește și: Începând din 10 iulie, noutăţi în grilele de vară ale Kanal D si Kanal D2
O mare nenorocire se abate asupra tinerei Zeynep și a mamei sale. Din acel moment, viața se schimbă complet pentru frumoasa fată. Dar Zeynep are speranță, iar când dragostea își face loc în inima ei, nimic nu mai este imposibil.
Nu ratați, în această seară, de la ora 19:00, primul episod din serialul “Dragoste și speranță”, numai la Kanal D2! Serialul va putea fi urmărit de luni până vineri, de la ora 19:00, la Kanal D2.