Din dorința de a face bani cât mai ușor, mai mulți indivizi au ajuns să fure sevă de mesteacăn dintr-o rezervație naturală, în județul Covasna. Autoritățile au găsit lângă copaci mai multe bidoane în care se scurgea lichidul vital al arborilor. Pentru că pădurea se întinde pe o suprafață de peste 2000 de hectare, identificarea făptașilor pare o misiune imposibilă.
Mai multe bidoane de 2 litri, plasate la baza unor mesteceni, au fost găsite de autoritățile din comuna Reci.
„Colectarea sevei de mesteacăn începe în luna martie, iar acest lucru se poate face doar vreme de o lună, până când arborii încep să înflorească. Marea problemă este că oamenii extrag în exces acest lichid, care este vital pentru copaci, iar mestecenii ajung să se usuce și se prăbușesc la pământ”,
Extragerea sevei de mesteacăn nu este ilegală, dar acest lucru este complet interzis în ariile naturale protejate. Rezervația din Reci se întinde pe o suprafață de peste 2000 de hectare, iar pădurea adăpostește arborii maturi, care sunt ținta preferată a hoților. Scos în exces, acest lichid afectează toți copacii, care și așa suferă din cauza secetei.
„Mestecănișul de la Reci e rezervație naturală. Chiar și așa avem probleme cu pânza freatică, a scăzut cu un metru jumătate, aproape doi metri în ultimele trei decenii”, spune primarul localității.
Deși jandarmii patrulează prin pădurea de mesteceni, găsirea făptașilor este o misiune imposibilă, având în vedere suprafața uriașă a rezervației. Localnicii cred că de vină ar fi oameni veniți din alte zone ale țării: „Vin de la Brașov, din alte părți, și fac extracțiile acestea și din cauza asta nici nu se poate controla. Jandarmeria să stea locului sau poliția locală. Pază strictă”, „Nu sunt de acord, dar este o singură problemă: viața omului care se rezumă la bani, la venituri și venitul foarte ușor vine așa, deci nu trebuie să facă nimic, doar dau o gaură și ies bani.”
Internetul este plin de anunțuri de la persoane care vând sevă de mesteacăn cu prețuri cuprinse între 10 și 15 lei pentru un litru.
„10 lei litrul. Asta este prețul. Nu e prețul la sevă, că seva este gratuită, este prețul serviciului. Soțul meu aleargă și le meșterește, le strânge, le duce. În fiecare zi putem să extragem în jur de 10 litri, 20 de litri”,
precizează un comerciant.Autoritățile vor să depună o plângere la poliție pentru depistarea hoților. Seva de mesteacăn este folosită în tratarea multor afecțiuni. Aceasta ar ajuta la dizolvarea nisipului sau a pietrelor la rinichi, la tratarea infecțiilor urinare, dar ar combate și reumatismul și ar ajuta la slăbit.