Sfârșit dramatic pentru doi tineri care au mers la scăldat! Scăldatul în râuri sub arșița verii face tot mai multe victime. Șapte oameni au murit înecați iar doi sunt dați dispăruți în mai multe județe din țară.

Ultimele victime sunt doi copii de doisprezece și treisprezece ani din Olt care, după ce și-au ajutat familiile la muncă, au ieșit la scăldat. Pompierii au găsit trupurile fără suflare la circa douăzeci de metri depărtare de mal.

Pompierii scafandrii din trei județe dar și simpli localnici i-au căutat disperați pe copiii dispăruți în apele Oltului. Le-au găsit trupurile neînsuflețite după câteva ore, la douăzeci de metri distanță de mal. Cei doi prieteni de doisprezece și treisprezece ani proveneau din familii monoparentale. Unul își pierduse mama, iar celălalt tatăl, astfel că băieții cunoșteau de mici greutățile vieții.

Sfârșit dramatic pentru doi tineri care au mers la scăldat! Băiatul de 12 ani a sărit în ajutorul prietenului său

Luni seară cei doi și au ajutat familiile la muncă apoi au fugit la scăldat. Nu le-au spus părinților și au mers peste doi kilometri pe jos ca să ajungă la râu.

„Eu la ora doisprezece unu am vorbit cu el și a spus că nu plece nicăieri”, a spus Gigi Faiat, tatăl băiatului de 13 ani.

Citește și: El este Cătălin Ștefănescu, sportivul care a pierit la doar 29 de ani. Campionul s-a înecat în timp ce se afla la pescuit: „Ne-a dărâmat pe toți!”

Copilul de doisprezece ani a intrat primul în apă. La un moment dat hidrocentrala din zona a pornit ecluzele și a crescut debitul apei. Cel mic s-a zbătut minute întregi notând contra curenților și a strigat după ajutor. Într-un suflet amicul său a sărit să îl salveze însă niciunul n-a mai ajuns la mal. Alți doi martori au privit neputincioși scena și au sunat la 112.

„Au fost martori care i-au văzut că au intrat în apă, au strigat la ei să nu intre acolo, să nu intre dincolo că e apa mare. Copiii n-au ascultat.(...) A fost cald. Copii sunt copii... să se răcorească, să joace și ei că unde în altă parte, așa au zis că vin aici. Erau mici, încă nu veneau așa des la Olt ca să știe ei se înoate”,

a povestit Daniela Soare, mătușa băiatului de 13 ani.

Zona în care s-au scăldat copiii este una foarte periculoasă: „Sunt capcane”

În zona respectivă râul este imprevizibil și extrem de periculos.

„Undeva până la șapte metri adâncime. Aici e o zonă excavată. S-a excavat, s-a cărat piatră și s-au făcut găuri. Din păcate sunt capcane pentru copii și pentru oameni mari, nu numai pentru copii”,

a mărturisit Costel Vârdol, nașul băiatului de 12 ani.

Unii spun că ar trebui montate plăcuțe cu avertismente în zonele cele mai periculoase, în timp ce alții consideră că de avertizarea copiilor ar trebui să se ocupe părinții.

Citește și: Copil ucis în bătaie. Mama și iubitul ei, reținuți

„Asta cu plăcuțele chiar acuma suntem haioși. (...) Păi să pună autoritățile locale plăcuțe că este scăldatul interzis? Nu e normal ca să el să știe de acasă, de la părinții inclusiv, din ăia șapte ani pe care părinții îi educă că scăldatul este interzis în râurile la nivel național”, a declarat Daniel Pană, primarul din Giuvărăști.

În ultimele zile șapte tineri au murit înecați în timp ce căutau răcoare în diferite râuri. Printre ei se numără și Alexandru, un tânăr de douăzeci și unu de ani din Galați care a fost găsit marți fără viață în râul Siret.