Ianis, un adolescent de șaptesprezece ani a murit sub ochii colegilor de cămin, alături de care participa la o școală de vară. El ar fi consumat patru doze de băuturi energizante și ar fi fumat înainte de tragicul eveniment. Medicii spun că această combinație, dar și faptul că tânărul nu mâncase în ultimele două zile, i-ar fi fost fatale.
„M-am uitat la doamna respectivă și a zis: „Doamnă! Copilul meu a murit?”. Mi a zis că da și atunci s-au deschis ușile și am văzut toți copiii încremeniți de dureri. Am văzut poliție, criminalist, doctori, medici și copilul meu în cameră întins pe jos”, a declarat mama adolescentului, cu lacrimi în ochi, pentru NEWSTIME.
O cameră de cămin a universității Alexandru Ioan Cuza din Iași a fost scena tragediei.
„Mi-au spus că nu au avut ce să facă, din păcate. De asta vreau să trag un semnal de alarmă. Nu vreau nimic altceva. Copilul meu, nu mi-l mai aduce nimeni niciodată înapoi. Eu o să mă duc cu durerea asta. Să se trezească copiii la realitate. Treziți-vă copiii la realitate! Nu vă faceți părinții să sufere ca mine, nu vă faceți frate să sufere”, a mai spus mama lui Ianis.
Care a fost cauza morții lui Ianis: „A băut, a fumat foarte mult și a băut energizant”
Tânărul se bucura de școala de vară și își făcea planuri pentru facultate. Experimenta pentru prima dată viața în cămin.
„Mi-au spus copiii că ultimele două zile nu a mâncat. Nu a mâncat, a băut, a fumat foarte mult și a băut energizant, ceea ce este fatal”, a mai adăugat mama tânărului de 17 ani.
Și medicii văd o legătură între tragedie și comportamentul lui Ianis din ultimele zile. „Colegii au povestit că a consumat mai multe băuturi energizante și a
Energizantele combinate cu alcool consumate în cantități mari alături de exces de nicotină medicamente sau în condițiile în care corpul este deshidratat au efecte devastatoare asupra organismului.
„Efectele sunt vasoconstrictoare și pot fi efecte vasoconstrictoare la nivelul cordului, la nivelul arterelor coronare, generând ischemie acută miocardică”, a adăugat medicul.
O ischemie cardio respiratorie este și cazul decesului, spun medicii legiști. Consumul în exces de energizante ar fi devenit o modă, cred unii părinți. Ianis avea doi frați, era pasionat de atletism și nu avea probleme de sănătate, spun părinții săi.