Silviu Prigoană este unul dintre cei mai cunoscuți afaceriști din țara noastră. Acum, acesta nu mai este implicat în afaceri, așa cum a mărturisit chiar el, însă se bucură de o pensie fabuloasă, pentru care a contribuit cu sume importante timp de mai multe decenii.
Pe de altă parte însă, bătrânețea nu arată la fel de bine și pentru Irinel Columbeanu. Fostul milionar de la Izvorani nu se bucură nici pe departe de o pensie ca cea a lui Silviu Prigoană, astfel că stilul de viață luxos, cu care a ținut prima pagină
Cu privire la schimbarea bruscă la capitolul financiar de care a suferit Irinel Columbeanu, Silviu Prigoană este foarte critic. Omul de afaceri consideră că Irinel Columbeanu este vinovat pentru situația în care a ajuns, pentru că nu a contribuit cu sume mari de bani la pensie, atunci când acesta avea o adevărată avere.
„Ești milionar la tinerețe, dar nu știi cum te duce viața. De aceea în viață trebuie să fii prevăzător. Dacă și Columbeanu făcea ca mine, și măcar 4000-5000 de euro dădea pe lună la Stat, atunci când avea, acum nu mai ajungea pe drumuri, la mila altora, să facă chetă și să se roage de lume pentru bani.
Eu iau 11.000 de euro la acest moment, în mână. Banii îi aduce poștașul la ușă, nu se pun pe card. Îmi dă din ăia de 500 așa, bancnote mari! Eu mi-am asigurat bătrânețea! Am fost deștept, nu prost, cum a zis Tatoiu! Eu acum trăiesc doar din banii din pensie. Nu mai am vreo afacere, gata! Timp de 20 de ani, eu am avut 160.000 de euro, salariu brut. Deci netul, ce luam în mână, era de 100.000 euro pe lună, iar contribuția la Stat era de 60.000 de euro lunar. Cum adică să-mi pun eu, ca șef, salariu minim pe economie ca să nu cotizez? E o prostie asta ce a zis Tatoiu!”, a spus Silviu Prigoană, în podcastul lui Viorel Grigoroiu.
Irinel Columbeanu are o pensie de 2000 de lei pe lună. Cheltuielile de zi cu zi depășesc cu mult această sumă: „Are o pensie mică, nu una mare”
Cu câteva luni în urmă, Irinel Columbeanu a început să locuiască la un azil. Totuși, fostul milionar nu ar fi putut să își ducă traiul la casa pentru bătrâni dacă nu ar fi fost ajutat de prietenul său, chiar patronul azilului, care i-a făcut o reducere considerabilă.
Ion Casian, proprietarul casei de bătrâni, a dezvăluit că a ales să facă acest lucru pentru că Irinel Columbeanu nu are deloc o pensie mare.
Fostul afacerist încasează lunar doar 2000 de lei.„În primul rând, am făcut o reducere pentru toate costurile dânsului la noi. Ne cunoaștem de mult timp, suntem buni prieteni. Mai departe, la noi va sta cât timp crede dânsul. Are o pensie mică, nu una mare, dar sunt sigur că toți prietenii lui și toate cunoștințele îi vor întoarce toate aceste lucruri bune pe care și el le-a făcut pentru ei de-a lungul timpului. Cu siguranță, totul va merge bine. Am observat, în ultimele zile, că am primit multe telefoane de la persoane ce vor să facă donații pentru dânsul”, a declarat Ion Casian, în cadrul emisiunii Exclusive VIP.