O adevărată saga cu implicații penale în familia primarului Cătălin Cherecheș, care este în centrul celui mai mare scandal de corupție al momentului. Socrii săi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi încercat să o mituiască pe una dintre judecătoarele implicate în dosarul ginerelui. Primarul spune însă că n-a mai vorbit cu soacra de la nunta din septembrie.
Procurorii spun că soacra lui Cătălin Cherecheș a luat legătura cu mama unei judecătoare din completul care se ocupă de dosarul de corupție al ginerelui. Ar fi oferit o sumă cuprinsă între 50 de mii și 100 de mii de euro pentru a cumpăra o afacere a magistratei, însă ar fi condiționat tranzacția de o soluție mai blândă pentru Cătălin Cherecheș.
„Să i se aplice prevederile legale, cât de drastice, că lucrurile astea mi se par niște cretinități.
Socrii ar fi adunat o primă tranșă de 50 de mii de euro și pe 8 noiembrie au mers la Cluj-Napoca. Într-un restaurant dintr-un mall au oferit banii mamei judecătoarei. Este momentul în care procurorii au intervenit și i-au reținut pe cei doi.
Socrii lui Cherecheș sunt acuzați de dare de mită și de complicitate la dare de mită și au primit deja mandate de arestare. Femeia de 54 de ani este acționar și administrator la o firmă care se ocupă de patiserie și panificație.
Cătălin Cherecheș a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luarea de mită. Anul acesta, în septembrie, s-a căsătorit cu o creatoare de modă. Tânăra familiei ar aștepta un copil, spun apropiații, iar pe 24 noiembrie edilul va afla dacă merge la închisoare.