Greșeli în lanț ale polițiștilor sau protecție cerută de sus pentru „beizadeaua” cu mașină scumpă și substanțe interzise la bord, acestea sunt ipotezele la care se reduce acum tragedia teribilă din stațiunea 2 Mai. Ancheta scoate la iveală noi informații revoltătoare. Șoferul avea doar cartea de identitate când a fost tras pe dreapta, dar agenții nu s-au deranjat să-l amendeze pentru lipsa actelor, iar tânărul s-ar fi lăudat, spun unele surse, cu protecția de care beneficiază.

Ancheta mai marilor din Ministerul de Interne îl salvează momentan pe șeful IPJ Constanța.

Citește și: Ce mesaj au transmis părinții șoferului de 19 ani, care a ucis doi tineri în Constanța: „Trăim o suferință fără margini”

Agentul care l-a testat pe tânăr cu etilotestul are mai puțin de un an experiență în poliție, spun surse din anchetă. A fost detașat de la o secție din București.

O altă polițistă cu șapte ani experiență, detașată tot din Capitală, ar fi fost superioară agentului începător. Se pare că nici ea nu a observat lipsa actelor, a poliței RCA și nici nu a făcut mare caz în legătură cu substanțele suspecte din mașină. Ar fi cerut totuși un drog test de la Mangalia, însă dispecerul, un polițist cu 25 de ani experiență a transmis că agentul specializat pe aceste teste este în concediu și nu i-ar fi direcționat pe polițiști către IPJ Constanța.

„Ofițerii corpului de control au constatat posibile aspecte de natură penală circumscrise, infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu modul de acțiune, respectiv din acțiune a trei polițiști: un ofițer și doi agenți”, a declarat Eduard Ionescu, director de comunicare la MAI. 

Tânărul a fost oprit în două rânduri de polițiști și nici pentru a doua oară oamenii legii n-au verificat toate actele mașinii.

La control, acesta a prezentat doar cartea de identitate, fără a fi amendat pentru lipsa permisului. Mai mult de atât, potrivit unor surse, după ce ar fi fost testat cu aparatul etilotest, tânărul ar fi sunat un prieten și i-ar fi spus că polițiștii nu au ce să i facă. Tânărul de la volan era cu doi prieteni în mașină, o fată și un băiat.

„Motivarea cu privire la măsura arestării preventive nu se vorbește despre rezultatul drog testului de după accident, tocmai pentru simplul fapt că acel rezultat este unul preliminar”

, a declarat Cosmin Andreica, lider de sindicat.  

Tânărul avea dosar penal încă de la vârsta de 13 ani 

Cu alte cuvinte, analizele ulterioare ar putea avea rezultate surprinzătoare, iar substanțele găsite în mașină s-ar putea dovedi inofensive. Totul ține de expertizele viitoare. Ce știm sigur este că tânărul s-a ales cu un dosar penal încă de la vârsta de 13 ani pentru deținere de stupefiante în vederea consumului, dosar clasat de procurori.

„Treisprezece ani este o vârstă de stat pentru adolescenții care vor să încerce senzații noi. Și cu atât mai mult aceia care au tot ce le trebuie. O persoană care este dependentă, fie că vorbim de substanțe interzise sau de alcool sau de orice altă substanță psihoactivă, din punctul meu de vedere nu ar trebui să dețină un permis de conducere”, a declarat Elena Stambuli, psiholog.  

Pe surse se pare că agenții ar fi primit un ordin prin care li s-a cerut să lase substanțele din mașină într-o mapă. Mai mult, martorii accidentului ar fi stat în aceeași încăpere cu șoferul.

O postare apărută pe Facebook scoate la iveală acuzații la adresa tânărului șofer de 19 ani. „Prin anii 2000- 2002, pe când eram judecător începător la judecătoria Sectorului 3 din București, acest investitor imobiliar era nelipsit din ședințele instanței. Avea zeci de litigii cu români cărora le împrumutase bani cu camătă și le luase apoi apartamentele cu care aceștia garantaseră împrumutul, nu pentru că oamenii nu își plătiseră datoriile, ci pentru că în momentul când aceștia restituiau împrumutul sau ratele la împrumuturi nu le mai dădea chitanța, apoi îi și executa silit”, se arată în postarea.... Presa vorbește de o familie influentă cu afaceri în imobiliare și în construcții, Mihaela Ciocea, judecător.  

Tatăl șoferului de 19 ani era și el la mare, o confirmă șeful IPJ Constanța, care a spus că bărbatul se afla alături de fiul său în mașină la primul control. Într-o postare pe Facebook, jurnalistul Cristian Tudor Popescu atrage atenția asupra unor vinovații morali, pe lângă polițiștii și tânărul de 19 ani: „Doar pentru adevărați făptuitori, părinții ucigașului, legea nu prevede nimic. Genul acesta de oameni au împânzit România, au bani căpiță, acareturi, relații, influență, obținute prin orice mijloace. Din înălțimea poziției lor în societate îi satisface în mod deosebit să-i umilească în fel și chip pe amăreșteni. Pentru ei, ăsta e condimentul suprem cu care viața are gust, o fac direct sau prin odraslă, de aceea le cumpără mașini dărâmătoare și le dau bani câți cer. Nu din amor părintesc, așa cum pretind, ci pentru a fi umiliți astfel copiii altora și prin ei părinții”.

Șoferul de 19 ani, monitorizat în permanență după gratii 

Mașina implicată în accident va fi supusă unei expertize tehnice. În același timp, șoferul este monitorizat în permanență după gratii și primește un medicament care înlocuiește stupefiantele, pentru ca organismul tânărului să nu intre în șoc, spun surse din rândul IPJ.

Citește și: Tatăl lui Sebi, tânărul ucis în accidentul din 2 Mai, declarații tulburătoare înainte de înmormântarea fiului său: „Simt că totul vrea să se mușamalizeze”

După un accident atât de grav și sub o presiune publică uriașă, ministrul de Interne a anunțat primele demiteri. Ce capete au căzut în poliție a dezvăluit Vlad Petrișor, reporter NEWSTIME.

„Probabil că toată lumea aștepta demisia sau demiterea șefului IPJ Constanța, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Au căzut capetele mici și vorbim aici despre adjunctul șefului poliției din Constanța, șeful serviciului rutier constanța, șeful poliției municipiului Mangalia și șeful biroului din Vama Veche. Ei bine, aceștia sunt cei care au plătit cu funcția și cel mai probabil vor fi înlocuiți de alți polițiști, care la următoarea tragedie vor fi scoși țapi ispășitori”, a declarat reporterul NEWSTIME.

„Acum ne a adus din nou pe toți laolaltă, în situația asta, din cauza faptului că instituțiile noastre nu își fac treaba. Dacă vă mai întrebați de ce copiii pleacă din țară, nu plecăm din cauza banilor sau din cauza salariilor, plecăm din cauza voastră, că nu puteți să ne oferiți un trai decent și sigur”, a declarat o tânără, prezentă la înmormântarea unuia dintre tinerii morți în urma accidentului.