Ștefania Costache a devenit cunoscută publicului larg drept "Lolrelai", blonda cu zâmbetul pe buze și simț al umorului, care s-a făcut remarcată atât prin aparițiile sale din emisiunile de divertisment, cat și în online, acolo unde a strâns o comunitate mare de oameni, în calitate de creator de conținut.
Invitată în emisiunea "În Oglindă", prezentată de Mihai Ghiță, la Kanal D2, telespectatorii au avut ocazia să asculte povestea adevărată de viață, dincolo de personajul construit de ea în fața publicului.
O poveste presărată cu multe lacrimi, responsabilități de adult de la o vârstă timpurie, o suferință care a culminat cu pierderea părinților ei, în anul 2020, pe fondul consumului abuziv de alcool.
"Părinții poate nu sunt ideali. Însă ei erau Dumnezeul meu. Am trăit până în momentul în care au murit în încercarea de a-i salva în războiul cu sticla.
Ștefania Costache s-a străduit toată viața să-și salveze părinții de patima alcoolului: "Am ieșit în stradă și am rugat oameni să mă ajute să o ridic pe mama, să-l ridic pe tata"
Ștefania Costache a vorbit în emisiunea "În Oglindă" despre cele mai dificile episoade trăite de-a lungul anilor, în încercările ei de a-și salva părinții.
Unele episoade au marcat-o atât de mult încât nu vor putea fi vreodată șterse din memorie. Un astfel de moment a fost acela în care și-a găsit mama prăbușită în casă.
"Au fost momente în care am ieșit în stradă și am rugat oameni să mă ajute să o ridic pe mama, să-l ridic pe tata.
Au fost momente în care am filmat și am făcut poze pentru a mă întări în momentul în care ei nu vor mai fi. Pentru a mă uita la ele și a-mi spune: 'Oricum nu aveau o viață fericită'. Am f ilmări cu mama, în care se zbate pe jos și spune că își dorește să moară, iar atunci când îmi este foarte dor mă gândesc că ea voia să plece oricum.
Părinții meu au murit amândoi în 2020- mama în ziua de Paște, tata în Ajun de Crăciun.
Am trăit moartea lor de multe ori." , a mai spus Ștefania Costache la Kanal D2.
Ștefania Costache a vorbit pe larg, în emisiunea prezentată de Mihai Ghiță. Despre un fenomen extrem de îngrijorător- cel al abuzului de alcool și consecințele pe care le poate avea nu doar asupra persoanelor dependente, dar și la nivel psihologic, asupra celorlați membri ai familiei, care ajung să rămână marcați pentru multă vreme.
"Mă simt bine și acum, la 38 de ani în curând, când stau lângă oameni care miros a băutură. Acolo mă simt acasă", a mai declarat ea în cadrul interviului.
Emisiunea "În Oglindă", prezentată de Mihai Ghiță, poate fi urmărită în fiecare vineri, de la 22:30, la Kanal D2.