Doi dezvoltatori imobiliar, un avocat și trei notat din Ploiești au reușit să dea o țeapă de un milion de euro. Aceștia au înșelat mai mulți oameni, care au plătit pentru apartamentul mult visat, numai că vindeau aceeași locuință de mai multe ori. Anchetatorii au făcut mai multe percheziții, iar cinci persoane au fost reținute. În 2019, Romică a semnat un contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament într-unul dintre blocurile nou construite și a plătit 62.000

de euro.

Citește și: Un băiețel de 5 ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Galați. Micuțul a supraviețuit ca prin minune: „Era la geam la bucătărie, se juca”

În decembrie 2020 ar fi trebuit să se mute, dar dezvoltatorii nu i-au dat cheia de la locuință nici până în ziua de azi. Mai grav este că, în timp, omul a aflat că apartamentul său a fost vândut către altcineva.

„Am venit la el, am întrebat, domnule, că peste o lună, peste două, peste treci. Ne-a amânat până în 2023, până în luna iulie. El deja, pe data de 10 îmi vânduse apartamentul prin acte notariale făcute la Blejoi. Pe data de 18 iar a făcut o programare și cu notarul, toți mână în mână”, a declarat Romică.

Un alt bărbat a trecut prin același coșmar, după ce a achitat integral viitorul apartament în care ar fi trebuit să se mute copiii săi.

Când a mers să verifice dacă locuința este gata, omul a aflat cu stupoare că cineva locuia deja acolo. „M-am trezit anunțat de locatari că e ceva, v-ați mutat, e lumină, ce face vecinul. Am rămas surprins. Am mers, am constatat că acolo deja se mutase de câteva zile o persoană și am cerut explicații, la care mi-a arătat o altă promisiune de vânzare-cumpărare cu altcineva”, a declarat bărbatul.

Opt persoane au fost audiate în acest dosar 

Cel puțin 16 persoane ar fi căzut prada dezvoltatorilor imobiliari care au vrut să facă profit cu orice preț. Încă din anul 2016 a început construcția unor blocuri în două complexe rezidențiale din Ploiești, atunci când au fost semnate și primele contracte cu clienții. Doar că odată achitate, proprietarii nu reușeau să intre și în posesia lor.

„Reprezentanții un dezvoltator imobiliar din Ploiești au indus în eroare mai multe persoane, promițându-le vânzarea unor apartamente, primind astfel de la aceștia sume de bani în valoare aproximativă de un milion de euro. Apartamente pe care ulterior le-au vândut altor persoane”, a declarat Florența Ilioiu, procuror.

Opt persoane au fost audiate în acest dosar, iar cinci dintre ele au fost reținute.

Acuzațiile aduse de procurorii sunt înșelăciune, fals intelectual și fraudă.