Mâncăm de parcă am fi în vreme de război. Într-adevăr, există unul, cel al scumpirilor. Ca să nu cheltui o avere pe mâncare, tot mai mulți români înlocuiesc unele alimente proaspete cu cele conservate, iar în locul fructelor și legumelor din piață le preferă pe cele congelate.
„Am luat cred că douăzeci și două”, a mărturisit o româncă aflată la cumpărături. Cu un coș plin ochi cu roșii și pește la conservă, această femeie spune că economisește zeci de lei renunțând la alimentele proaspete. Un meniu demn de vremuri de război.
„Suntem tot timpul într-un război, nu? Cu prețurile și cu banii care sunt atât de puțini pentru.
„Mi se pare că scăpăm mai ieftin”, „Economisim și timp, dar și bani”,
au mai declarat românii veniți la cumpărături. Și produsele congelate sunt salvarea celor care abia își mai duc traiul de pe o zi pe alta. În galantare găsim chiar pulpe de pui împachetate individual.Românii înlocuiesc alimentele proaspete cu conservele! Iată cât economisesc
Calculele arată că înlocuirea unor mâncăruri din produse proaspete cu opțiuni la conservă sau congelate aduce o economie de 16% la sută pe an.
„Pulpele de pui congelate costă aproximativ 11 lei pe kilogram. Haideți să vedem cât sunt în piață. Pulpele de pui proaspete costă aici 15 lei pe kilogram, așadar o diferență de patru lei”, a declarat reporterul NEWSTIME. Comercianții au văzut interesul ridicat pentru tot ce este conservat sau congelat.
„Este de două sau două virgulă doi ori mai mare vânzarea față de aceeași perioadă a anului trecut.