Vacanța de iarnă este de departe una dintre cele mai așteptate de către elevi, fie că este vorba despre copii mai mici sau de către adolescenți. Ei bine, vestea bună pentru aceștia este că, chiar dacă iarna nu a început încă, zilele libere acordate cu prilejul Crăciunului și a trecerii dintre ani se apropie cu pași din ce în ce mai repezi.

În 2023, elevii din cadrul învățământului preuniversitar, adică copiii de la grădinițe, clasele primare, gimnaziu și liceu, vor avea parte de două săptămâni de timp liber, în care se vor putea bucura din plin de sărbătorile de iarnă și de timpul petrecut alături de familie și de prieteni.

[Sursa: Pexels]

Când se încheie vacanța de iarna 2023-2024?

Prima zi din vacanța de iarnă a celor mici va fi ziua de 23 decembrie 2023, care cade într-o sâmbătă. Prin urmare, cei mici au două zile libere înainte de Crăciun pentru a se putea bucura de toate pregătirile care au loc în casele românilor înainte de cea mai așteptată sărbătoare a anului.

Citește și: Ce salariu are o educatoare în România? Diferența dintre veniturile de la grădinițele de stat și cele private

Ultima zi de vacanță va fi duminică, 7 ianuarie 2024. Prin urmare, toți elevii din cadrul învățământului preuniversitar se vor întoarce în sălile de clasă de luni, 8 ianuarie 2024. Tot atunci începe și cel de-al treilea modul prevăzut în calendarul anului școlar 2023-2024, care se va încheia pe 9, 16 sau 23 februarie 2024, în funcție de decizia fiecărui inspectorat școlar județean de pe teritoriul

României.

[Sursa: Pexels]

Cum va fi vremea în vacanța de iarnă?

Primele estimări ale meteorologilor anunță o iarnă normală și chiar mai blândă decât în ultimii ani, cu temperaturi ușor peste maximele lunii decembrie. Acest lucru nu înseamnă însă că fenomenele specifice anotimpului friguros nu își vor face simțită prezența. Românii ar trebui să se aștepte la viscol și ger. La munte este preconizat un strat substanțial de zăpadă, care va fi cu siguranță pe placul turiștilor.

Citește și: Liceul, transformat într-o vitrină pentru branduri de lux. Elevii nici nu vor să audă de uniforme: „Nu mă simt eu confortabil”

Potrivit site-ului Accuweather.com, ninsoarea se va abate asupra anumitor zone din țară în perioada Crăciunului, în special înaintea sărbătorii. Fulgii de nea și-ar putea face simțită prezența și de Revelion, mai exact pe data de 31 decembrie și în prima zi a noului an. Cu toate acestea, meteorologii precizează că prognoza din acest moment este incertă și pot să intervină modificări.

Toate vacanțele elevilor din anul școlar 2023-2024

 

  • de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;
  • de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;
  • o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;
  • de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marţi, 7 mai 2024;
  • de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024