Vânzarea băuturilor energizante către copii este strict interzisă, dar angajații unor magazine nu dau doi bani pe lege. Lângă școli și licee, produsele se dau la liber, fără ca minorii să fie măcar întrebați de vârsta pe care o au. În acest magazin nu există interdicții pentru băuturile energizante, deși este poziționat chiar lângă unitatea de învățământ.
Într-un material prezentat în jurnalul NEWSTIME, filmat cu camera ascunsă, se vede că nu există nici vorbă ca vânzătoare să întrebe vârsta celui care cumpără produsul și nu este un caz singular. Mai mult, produsele sunt și la promoție, cât să le atrag atenția tinerilor.
Legea le interzice comercianților să vândă energizante minorilor
Oficial, comercianților le este interzis să le mai vândă minorilor băuturi energizante. Astfel de produse nu pot fi comercializate în incinta școlilor sau a spitalelor, prin intermediul vendomatelor. Amenzile urcă până la 30.000 de lei și în cazul repetării faptelor, magazinul poate fi închis pentru 30 de zile. Însă pare că legea se aplică doar pe hârtie, iar amenzile nu îi sperie pe vânzători.
„Nu am auzit în viața mea să-i ceară cuiva buletinul ca să își cumpere energizante. Ți-l scanează, cinci lei și aia e. Legea în sine există, e un demers bun, dar nu e ca și cum n-am putea să cumpărăm alte lucruri. Eu personal cumpără țigări singur e de la 16 ani și nu m-a întrebat nimeni niciodată câți ani am”, a declarat un tânăr. După energizante, și vânzarea produselor de vapat către minori ar putea fi restricționată.