Florin Salam este implicat într-un nou scandal și ar putea ajunge din nou în atenția poliției. Cântărețul este acuzat de mai mulți oameni că ar fi încasat bani pentru a cânta la nunți, însă nu s-a mai prezentat la evenimente. Păgubiții ar fi mers pe încredere atunci când l-au plătit în avans, iar acum sunt hotărâți să își recupereze banii cu ajutorul judecătorilor. În replică, Florin Salam a transmis prin intermediul unor live-uri pe TikTok că totul s-ar fi întâmplat din cauza unor probleme de sănătate și că ar fi returnat dublul sumelor pe
„Salut, prieteni! Al vostru Florin Salam anunță că în data de 29 august 2020 sunt la nunta lui Laurențiu și Mari(...) Eu și formația vă așteptăm să vă distrați”. Alături de mire, Florin Salam își anunța prezența la o nuntă din Târgoviște în urmă cu patru ani, numai că din cauza pandemiei lucrurile s-au dat peste cap, iar nunta a fost reprogramată.
„Am venit acasă cu soția, după 16 ani de muncă, în ultimii doi am planificat să facem și noi o nuntă. Am vrut mai mult să facem o surpriză soției. Au fost trei tranșe, în care i s-au dat 5.500 de euro! Prestația lui vocală era de două ore”, a declarat mirele.
Mirele susține că Florin Salam nu s-a mai prezentat la nuntă
În cele din urmă, cu o lună înainte de nuntă, mirele și Salam au avut o întâlnire, iar artistul a făcut un nou anunț pentru fanii săi, nu înainte de a încasa alți 3.000 de euro din onorariul stabilit.
„Vă salutăm, prietenii mei. Țin să vă anunț cu mare respect că data de 21 august 2021, vă aștept la Târgoviște, la cea mai frumoasă nuntă, al vostru FS live, la Laurențiu și Mari. Vă pup și vă iubesc”, a transmis manelistul.
Numai că în ziua marelui eveniment, Florin Salam nu s-a mai prezentat la nuntă. Mirele spune că a încercat până în ultima clipă să dea de el.
„Am ținut legătura pe ei până în ziua evenimentului. La un moment dat mi-a închis telefonul și cam aia a fost. Nu se poate așa ceva, 5.500 de euro pentru el, cum spune el pe rețelele sale de socializare, pentru el e un șpriț”, a declarat mirele.
Cum a răspuns Florin Salam acuzațiilor: „Știe că eu eram pe la spital? Nu!”
Laurențiu nu ar fi singurul care a rămas cu ochii în soare din cauza artistului. Cântărețul ar fi încasat bani fără să se prezinte și să cânte la mai multe evenimente, unde a fost chemat, deși a fost contactat atât Florin Salam, cât și avocata acestuia, niciunul nu a dorit să ofere un punct de vedere despre acuzațiile aduse. În schimb, manelistul a vorbit despre cei înșelați pe TikTok.
„Eu doi, trei ani de zile n-am cântat, nu m-am simțit bine nici cu vocea, n-am fost bine nici psihic. Am fost și cu sănătate. În perioada aia când oamenii au făcut nunta, știu că eu eram pe la spital? Nu! Știu cum mă simțeam eu, cu ce s-a întâmplat cu frate-meu atunci? Când eu în perioada aia am fost pe la spital. Puteai să mi dai un milion de euro, poate mie nu îmi mai ardea, nu mai puteam să mă ridic din pat. Nu eram apt să cânt. Ce doamne iartă-mă?”, a declarat manelistul.
În plus, Salam susține că le-ar fi dat banii înapoi celor la care nu a mai ajuns să cânte. „Poate eu le-am dat banii înapoi și de două ori. M-am făcut și cu mulți”, a mai spus Florin Salam. Laurențiu spune că nu a primit niciun euro înapoi, așa că a depus o plângere penală imediat după nuntă.
La IPJ Dâmbovița a fost deschisă o anchetă încă de atunci, însă dosarul care vizează infracțiunea de înșelăciune pare să bată pasul pe loc. Dacă este găsit vinovat, Florin Salam riscă până la trei ani de închisoare, însă ar putea scăpa de răspunderea penală dacă va reuși să se împace cu victimele.