În timp ce unii l-au criticat dur pentru apariția de la catedră, alții susțin că mai important este CV-ul acestuia. Reacția Universității București, dar și cele ale colegilor controversatului dascăl nu au întârziat să apară. Fotografia care a iscat isterie pe rețelele de socializare a fost postată de Mara Bănică și redistribuită de 7.000 de ori. Ipostaza în care a fost surprins lectorul universitar este însoțită și de următorul mesaj scris de jurnalistă.
Îmbrăcat într-o fustă scurtă, un top, sandale și pălărie albă, profesorul Andrei Nae a reușit să atragă atenția unei țări întregi cu ținuta sa, dar nu în timpul liber, ci la catedră. Pe internet, ținuta excentrică a profesorului a fost cel mai dezbătut subiect al zilei, iar fotografia sa a strâns nu mai puțin de 4.500
„Pare ca o căprioară ieșită direct în lumina farurilor după cinci, șase ore de Beach, Please!”, „Cred că este o glumă de prost gust. Și așa noi profesorii suntem breasla în care se împroașcă cu noroi mereu. Cum să te prezinți așa în fața unor elevi?”,
au scris mai mulți internauți.„Oamenii n-au decât să scrie ce vor. Cum vă spuneam, nu am de gând să fac niciun comentariu deocamdată. Dacă voi dori să fac un comentariu vă voi contacta sau veți găsi pe social media”, a declarat profesorul. Andrei Nae este lector, profesor de limba engleză, membru în Comisia de admitere a Universității București. Controversatul cadru didactic predă cursul de Masterat Jocurile video și identitatea culturală și cursul opțional
Lectorul îmbrăcat în fustă, CV impresionant
Introducere în studiul jocurilor video ca medii narative și, deși în mediul online a șocat, în realitate studenții săi nici nu sunt interesați de ce poartă profesorul, ci de ceea ce îi învață, spun aceștia.
„Este unul dintre profesorii mei, un cadru didactic foarte bun și da, așa vine la cursuri. Mai bine așa decât un profesor homofob, care face avansuri studentelor”, „L-am cunoscut personal pe acest profesor și omul este minunat”,
„Universitatea din București nu are reacții pe alegerile vestimentare ale cadrelor didactice sau ale studenților. Legea este lege. O respectăm fără ezitare”, este reacția universității. Mulți, însă, s-au arătat deranjați doar de lungimea fustei în contextul orelor de curs.
Și pentru că Universitatea din București nu are niciun cod vestimentar, iar noi trăim într-o țară democratică, conform sociologilor, tot ceea ce este relevant despre profesorul Andrei Nae se găsește în CV-ul impresionant al acestuia, de peste
15 pagini.„Avem de-a face cu un profesor care, din punct de vedere academic, are un CV impecabil. Niște realizări foarte, foarte importante și foarte bune și care mai și predă la noi într-un domeniu games studies, care este subreprezentat în România, dar care este extrem de relevant astăzi”, a declarat Alexandru Dincovici, sociolog.