Accident stupid chiar după ce și-a serbat ziua de naștere sau un gest extrem? Este întrebarea la care trebuie să răspundă polițiștii din Timișoara, după ce un tânăr de 19 ani a fost scos fără suflare din râul Bega. Moartea studentului premiant este un mister. Vă avertizăm că urmează informații ce pot avea un puternic impact emoțional.

Citește și: Viețile mai multor tineri, curmate de accidentele fulgerătoare de pe drumurile țării! Familiile victimelor sunt îngenuncheate de durere

„A fost ziua lui și a plecat din cămin la doisprezece noaptea”, a declarat unul dintre prietenii tânărului. Colegii tânărului găsit în această dimineață în apele râului Bega sunt șocați. Ultima dată l-au văzut vesel și nu înțeleg ce s-a întâmplat în ultimele ore de viață. Băiatul avea 19 ani, împliniți pe 20 februarie, și era student la Facultatea de Chimie din cadrul Politehnicii.

„Era un tip super. Era mereu cu dispoziție. Nu îmi explic”, a declarat un alt coleg.

Oamenii legii încearcă să refacă traseul studentului de 19 ani 

Polițiștii se străduiesc acum să refacă traseul tânărului. „Dimineață, în jurul orei patru douăzeci 04:20, am fost solicitați să intervenim pentru căutarea salvarea unei persoane posibil dispărute în râul Bega, în zona Parcul Copiilor din Timișoara”,

a declarat Zorița Mircov, purtător de cuvânt ISU Timiș.

În ajutorul militarilor de la ISU Timiș au venit și scafandrii din Arad și Hunedoara. După câteva ore de căutări, trupul neînsuflețit al studentului a fost scos la suprafață. „Pe temperatura asta cam putem sta în apă maxim patruzeci 40 de minute, având în vedere că nu este o adâncime foarte mare. Adâncime la care a fost găsită a fost în jur de trei metri”,

a declarat Corneliu Apostol, ISU Hunedoara. Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.