Mai multe case și mașini au fost avariate, iar porțiuni importante din unele drumuri și autostrăzi au devenit impracticabile din cauza copacilor smulși de vântul puternic. Presa spaniolă transmite că o femeie a fost la un pas de tragedie, după ce acoperișul locuinței sale s-a prăbușit peste ea. Din fericire, a fost salvată la timp de pompieri. Emoții au avut și locuitorii din zona Vía Antonia, unde rafalele care au însoțit tornada au fost mai puternice decât în alte locuri.
Un exemplu impresionant este o rulotă care a fost ridicată de vânt din apropierea unei cabane și mutată câțiva metri distanță, lângă o casă. Problemele nu s-au oprit aici pentru locuitorii din Huelva. După tornadă, provincia s-a aflat astăzi în alertă galbenă de ploaie, ceea ce l-a determinat pe primarul Alberto Fernández să activeze planul municipal de urgență.