În ziua sfântă, a fost un ultim gest de credință și iubire față de semeni. Ieri, întreaga planetă și-a îndreptat gândurile către omul blând care a reușit, timp de 12 ani, să aducă Biserica mai aproape de inimile oamenilor, care a fost un simbol al empatiei și un glas pentru pace și smerenie.
În uralele mulțimii, din celebrul papamobil, Suveranul Pontif și-a croit ieri drum prin Piața Sfântul Petru, un moment încărcat de emoție și speranță pentru toți cei prezenți. Într-un scaun cu rotile și vizibil slăbit, Papa Francisc a oferit binecuvântarea tradițională „Urbi et Orbi” și a salutat din balconul Bazilicii Sfântul Petru zecile de mii de credincioși care îl aclamau: „Cari fratelli e sorelle, Buona Pasqua!” Acesta a fost însă singurul mesaj rostit de Papă.
Apoi, slujba de Paște a fost ținută mai departe de mai mulți cardinali. Greutatea cu care Suveranul Pontif s-a adresat credincioșilor nu a rămas neobservată. Se culegea parcă din el o hotărâre profundă, să își ducă la bun sfârșit menirea în sfânta zi de Paște. La finalul slujbei, Suveranul Pontif a trecut prin mulțime pentru a-i binecuvânta pe cei prezenți. Și, deși se vedea cu ochiul liber cât de fragil era, Papa Francisc și-a adunat puterile și a binecuvântat un ultim bebeluș.
Ce și-a dorit Papa în ultimele sale clipe
Câteva ore după aceste momente, starea de sănătate a Papei s-a deteriorat rapid. Potrivit surselor apropiate de Sfântul Scaun, în ultimele sale clipe Papa a cerut să i se citească pasaje din Evanghelia după Ioan, iar cu puțin timp înainte de moarte ar fi spus că „e pregătit”. În spatele zâmbetului blând și al vorbelor liniștitoare, Papa Francisc a dus ani la rând o luptă tăcută cu boala.
Încă din tinerețe a trăit cu un singur plămân, amintire dureroasă a unei infecții grave. Chiar și așa, nu s-a plâns niciodată și a continuat să călătorească, să țină slujbe și să binecuvânteze oameni în toate colțurile lumii.Citește și: VIDEO Papa Francisc propune o dată comună de celebrare a Paştelui: „Data dorită de toți”
Începând cu luna februarie, o pneumonie severă l-a ținut pentru săptămâni întregi la pat.
Printre ultimele persoane care au avut onoarea să-i strângă mâna Papei a fost chiar vicepreședintele Statelor Unite, J.D. Vance, convertit la catolicism în 2019. Acesta a petrecut Săptămâna Sfântă la Roma, iar în ziua Paștelui a dorit să-i facă o vizită scurtă Suveranului Pontif.
Întâlnirea dintre cei doi a fost scurtă, dar s-a desfășurat într-un context tensionat din cauza neînțelegerilor privind migrația și politicile administrației americane. Imediat după moartea Papei, J.D. Vance a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care confirma că Papa nu se simțea deloc bine în momentul vizitei, în ciuda faptului că starea sa de sănătate era monitorizată constant.
Vestea morții a fost primită cu îndurerare în întreaga lume. Imediat după anunțul trist, Piața Sfântul Petru a fost inundată de credincioși. În 1.300 de ani, argentinianul a devenit primul Papă din afara Europei, când a fost ales să-l înlocuiască pe Papa Benedict al XVI-lea, în 2013.
În ciuda tradițiilor Bisericii Catolice, Papa Francisc a dorit ca funeraliile sale să fie modeste. A solicitat să fie înmormântat într-un sicriu din lemn simplu, căptușit cu zinc, renunțând astfel la utilizarea celor trei sicrie suprapuse – un obicei vechi de secole. De asemenea, trupul său nu va fi expus pe un catafalc ridicat în Bazilica Sfântul Petru, așa cum s-a întâmplat cu predecesorii săi. În schimb, va fi expus într-un sicriu deschis, într-un cadru restrâns, pentru ca oamenii să-i aducă un ultim omagiu.