Tonelade de deșeuri, bușteni și alte materiale au fost aduse de viitură, iar barajul plutitor montat pentru a opri aceste resturi a fost spart, permițând poluării să ajungă în Golful Cernei și pe lacul de acumulare din Orșova.

Citește și: VIDEO Vremea de primăvară afectează sezonul de schi pe Valea Prahovei. Domenii schiabile închise și turiști dezamăgiți

Autoritățile din Mehedinți se confruntă cu dificultăți majore în curățarea fluviului, iar imaginile surprinse cu drona arată o situație dezolantă, cu peturi, recipiente de ulei și detergenți plutind pe

apă. Edilul Orșovei a declarat că deșeurile nu provin din oraș, ci din localitățile limitrofe Toplă și Herculane, unde cetățenii aruncă gunoaiele în râul Cerna.

Pe lângă impactul asupra mediului, buștenii plutitori reprezintă un pericol real pentru sportivii din Lotul Național de Canotaj. La viteze de aproximativ 30 km/h, coliziunile cu aceste obiecte pot duce la răsturnarea ambarcațiunilor și la accidente grave.

Pe plan hidrologic, codurile de inundație emise pentru mai multe râuri din Oltenia, Banat și nordul țării sunt încă valabile, însă expiră în curând. Un cod portocaliu este activ pe un tronson al râului Jiu, unde au fost raportate inundații ce au afectat 10 gospodării și au îngreunat circulația pe drumurile județene din Dolj.

Vremea se va schimba din nou în următoarele zile, după o scurtă încălzire. Temperaturile vor scădea brusc, iar la finalul săptămânii se vor înregistra valori de până la minus 15 grade Celsius în nord-estul țării, cu -11 grade la Iași și -13 grade la Suceava.

Autoritățile recomandă prudență și monitorizarea atentă a situației hidrologice și meteorologice, în timp ce continuă eforturile de curățare și protejare a mediului în zonele afectate.