După ce săptămâna trecută o fetiță de trei ani din Constanța a ajuns la spital intoxicată cu substanțe interzise, acest lucru a avut loc din nou, dar de data aceasta în Bulgaria.
Acum, șase minori din Bulgaria au fost internați în stare gravă, după ce au mâncat biscuiți(n.r cu substanțe interzise). Aparent un gest cât se poate de firesc și inofensiv, în realitate o faptă care a pus în pericol viața mai multor minori și asta pentru că dulciurile oferite de persoana străină conțineau o stupefiante.
Șase copii au ajunși în spital, după ce au mâncat biscuiți care conțineau substanțe interzise
În total nu mai puțin de șase copii cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani au fost internați de urgență la spitalul de toxicologie din Pleven, după ce ar fi mâncat dulciuri oferite de necunoscuți pe stradă. Micuții au fost adu și în stare gravă.
Halucinant este faptul că dulciurile cu substanțe interzise au fost în multe cazuri oferite copiilor chiar dacă aceștia erau în preajma părinților.
Purtătoare a de cuvânt a spitalului unde au fost internați minorii a declarat că aceștia și-au revenit și sunt în afara oricărui pericol, însă la aceeași unitate este acum tratat și un băiețel care ar fi ingerat mai multe substanțe interzise.
O anchetă este în curs, iar polițiștii încearcă să dea de urma femeii care le-a oferit dulciuri copiilor. Totul se întâmplă după ce un caz similar a avut loc și în România.Un eveniment asemănător a avut loc și în Constanța
Jeleurile cu substanțe diverse au fost aduse la inaugurare unui salon de înfrumusețare din Constanța de către un român stabilit în America.
Individul a fost arestat în momentul în care a încercat să intre încercat să le aducă la un mare festival de pe litoral.Citește și: VIDEO Criza în aeroport. Zeci de zboruri Tarom au fost anulate
Specialiștii avertizează părinții să fie vigilenți și să sublinieze minorilor importanța evitării oricăror produse alimentare oferite de străini