În doar câteva zile, prețul motorinei a urcat aproape de pragul de 11 lei pe litru, iar fiecare alimentare devine tot mai costisitoare, generând nemulțumiri tot mai mari în rândul populației.
Scumpirile la carburanți lovesc puternic șoferii: motorina aproape de 11 lei pe litru, iar reducerea accizei vine prea târziu
În ultimele șase zile, prețul unui litru de motorină a crescut cu aproape 70 de bani, iar în ultimele două zile din luna iulie au fost înregistrate câte două majorări pe zi.
Citește și: VIDEO Prețul motorinei atinge un nivel record: dublă scumpire într-o singură zi
La sfârșitul lunii trecute, Parlamentul a aprobat o lege care introduce o acciză dinamică la motorină, ce prevede o reducere a accizei între 5% și 25%, echivalentă cu o scădere de până la 85 de bani pe litru. Dacă această măsură ar fi intrat în vigoare la finalul lunii iulie, prețul motorinei ar fi scăzut sub pragul de 10 lei pe litru.
Însă, din cauza întârzierii aplicării legii, chiar și cu reducerea accizei, prețul motorinei depășește acest nivel.Guvernul a optat pentru această acciză dinamică pentru a evita o reducere prea generoasă, care ar fi diminuat veniturile la bugetul de stat. Astfel, statul rămâne principalul beneficiar al creșterii prețurilor la carburanți, ceea ce a stârnit critici din partea specialiștilor și a șoferilor, care consideră că o reducere fixă, mai simplă și mai substanțială a accizei ar fi fost o soluție mai onestă și mai eficientă.
Plafonarea adaosului comercial și inflația, factori care mențin prețurile ridicate
Pe lângă acciză, legea plafonează adaosul comercial la carburanți la nivelul mediei din 2025, însă permite operatorilor să indexeze prețurile cu rata oficială a inflației din anul precedent. Această măsură nu reușește să aducă stabilitate, iar șoferii se confruntă zilnic cu surprize neplăcute la benzinării.
În prezent, România se situează printre statele cu cele mai ridicate prețuri la motorină, depășind pragul de 2 euro pe litru, la un nivel apropiat de cel din