Ursoaica și cei doi pui sunt căutați de autorități, iar exemplarul adult va fi împușcat.  Întreaga comunitate din Predeal este șocată de atacul brutal al ursoaicei asupra lui Mihai Marina, șeful formației Salvamont din stațiune.

Citește și: VIDEO Zugravul din Vaslui, care a incendiat Palatul Parlamentului, a fost arestat preventiv. Bărbatul ar fi recurs la acest gest din răzbunare

Seara trecută, bărbatul de 51 de ani a fost la un local din oraș să vadă un meci de fotbal, iar apoi a plecat spre casă. Mai avea doar zece minute până la locuința sa, însă pe drum a dat nas în nas cu ursoaica însoțită de doi pui. L-a atacat în momentul acela, l-a rănit grav și a făcut infarct, neputând să mai miște. Când ursoaica a văzut că nu mai mișca, l-a lăsat acolo.

În țipetele lui a auzit aici cum a venit ăla la sala. Da, dacă nu venea, murea. Nu ia nimeni nicio măsură. Chiar dacă moare un om, e mai scumpă viața la un urs decât viața unui om!”

Ce au mărturisit cunoscuții despre bărbat?

La ora 21:06 a fost dat apelul la 112. În scurt timp au ajuns la fața locului mai multe echipaje de poliție, jandarmi, dar și paramedici SMURD.

Este un băiat bun, foarte bun, cuminte. Are soție, fată, este foarte mare, da, este un băiat foarte, foarte bun. Cum l-a atacat, vă dați seama. Sunt lamele de urs, de sânge, acolo. Este ventilat mecanic și este instabil. Prognosticul este destul de rezervat. ” Imediat după atac, a fost întrunită și echipa de intervenție formată din primar, jandarmi, vânători și un medic veterinar. Edilul a semnat ordinul pentru împușcarea exemplarului agresiv care este căutat.

Citește și: VIDEO Pozele cu urșii de pe Transfăgărășan devin din ce în ce mai periculoase. Imaginile au devenit un obicei pentru turiști „Suntem o generație în care căutăm în permanență senzaționalul”

„Dacă e să găsim un vinovat, ar trebui să ne uităm în urmă cu câțiva ani, practic în 2016, când s-a închis vânătoarea la urși. Acest animal este foarte periculos și hoinărește prin zonă”

Primarul stațiunii spune că în ultimii doi ani au fost relocați 17 urși care hoinăreau pe străzile din Predeal, însă acum și acest lucru ar fi greu de realizat. Inclusiv ministrul Mediului susține măsura împușcării urșilor: „Deocamdată nu s-a inventat altceva mai bun decât împușcarea acelor exemplare care pun în pericol viața oamenilor.” Pe lângă aceste cazuri, o lege votată anul trecut prevede împușcarea a peste 400 de urși în 2024 și 2025”