Scene teribile s-au derulat în fața unei covrigării din Baia Mare. Un angajat în vârstă de 23 de ani a fost atacat de un fost coleg de liceu. Martorii au filmat scenele de groază, dar s-au temut să intervină. Până la urmă, doi polițiști locali s-au transformat în salvatori. Încăierare a avut loc sub ochii câtorva trecători. Un băiat de 23 de ani, cu o armă albă, a venit la o covrigărie din centrul orașului Baia Mare, cu gândul să își omoare fostul coleg de liceu care lucra acolo.

Martorii au filmat scenele de groază. Doi polițiști locali aflați în apropiere au fost primii care au intervenit.

„Am auzit țipete și urlete. Ne-am deplasat urgent acolo. Erau un număr de șase, opt persoane”, a declarat unul dintre polițiști.

Abia apoi s-a pus problema alertării salvatorilor prin 112. Suspectul a fost prins de cei doi agenți de la poliția locală din Baia Mare.

„Spunând că el a făcut fapta am trecut la imobilizarea lui. L-am încătușat. Colegul meu a mers la victimă”, a declarat unul dintre polițiști.

Atacatorul de 23 de ani a fost dus la spital pentru o expertiză psihiatrică. Victima sa de aceeași vârstă a ajuns la UPU, dar rănile sale nu erau grave, așa că a fost externat. Motivul atacului încă nu este clar.