După ce și-ar fi agresat fosta iubită, un individ din Chiajna s-a baricadat în apartamentul femeii, de unde a amenințat că își pune capăt zilelor. În timp ce negociatorii încercau să îl convingă să nu facă vreun gest extrem, bărbatul a ieșit cu o chitară la fereastră și a început să își cânte amarul. Femeia avea un ordin de protecție împotriva lui, dar acesta și-a pus bine la punct un plan ca să poată intra în casa ei.

Rănit în amor, tânărul de 39 de ani a ieșit pe geamul locuinței de la etajul cinci cu o chitară și a început să își cânta amarul. Printre versuri, el amenința că își va pune capăt zilelor pe motiv că fosta iubită l-ar fi înșelat și i-ar fi dat papucii.

Citește și: VIDEO Bucureșteancă, jefuită de un bărbat cunoscut online: „I-a furat banii, bijuteriile, cardurile și telefonul mobil”

Potrivit unor surse din poliție, individul s-ar fi dat drept curier și astfel ar fi reușit să intre în apartamentul fostei iubite, o tânără de 32 de ani. Acolo s-ar fi derulat scene violente, povestesc vecinii.

„Știu că a venit poliția aici. Am auzit niște țipete de la o femeie”, a declarat un vecin.

Tânăra avea emis un ordin de protecție pe numele bărbatului 

Se pare că tânăra ar fi fost agresată prima oară luni dimineață. Atunci a fost emis un ordin de protecție împotriva fostului iubit. Trei luni nu ar fi avut voie să se apropie de ea. Martorii spun însă că l-au văzut încă de miercuri dimineață dând târcoale blocului. Joi, după ce a reușit să intre ar fi urmat altă rundă de agresiuni. Tânăra a scăpat și a fugit să ceară ajutor de la poliție.

El s-a baricadat acolo și a amenințat că se sinucide. Vecinii au privit totul ca pe un spectacol.

De la ora zece dimineața au tot încercat negociatorii să îl convingă pe individ să nu recurgă la un gest extrem și să iasă din apartament. Într-un final, după mai bine de 14 ani în care negociatorii au încercat să -l convingă să se predea, au fost luate măsuri de intervenție.

Mascații au coborât în rapel la etajul superior celui unde se afla bărbatul, de unde au intrat în apartament și l-au imobilizat. Înainte să fie dus la audieri, el a recunoscut că a lovit-o pe fosta lui iubită, deoarece și-a găsit pe altcineva. De asemenea, el a încheiat totul prin a spune că încă o iubește.