O tragedie fără precedent zguduie comunitatea scufundătorilor din Maldive, după ce cinci scafandri experimentați și-au pierdut viața explorând peșterile subacvatice din apropierea insulei Alimatha, iar un al șaselea scafandru a murit în timpul operațiunii de recuperare a trupurilor.
Tragedie în Maldive: Șase scafandri morți
Printre victime se numără Monica Montefalcone, o bioloagă marină respectată și profesoară la Universitatea din Genova, care lucra în Maldive ca director științific al campaniei de monitorizare a insulei.
Scafandrii au dispărut în zona Peșterii Rechinilor, un loc popular pentru scufundări, situat în apropierea insulei Alimatha, frecventat și de turiști români. Autoritățile din Maldive au mobilizat avioane și bărci rapide pentru o amplă operațiune de căutare și recuperare, reușind să localizeze trupurile în adâncuri.
Specialiștii suspectează că tragedia a fost cauzată de toxicitatea oxigenului din buteliile de gaz nitrox folosite la adâncimi mari, peste 50-60 de metri. Nitroxul, un amestec de aer îmbogățit cu oxigen, poate provoca convulsii și alte simptome grave din cauza presiunii parțiale crescute a oxigenului în sânge și creier, ceea ce poate duce la pierderea controlului și deces. În timpul operațiunii de recuperare, un scafandru militar implicat în căutări și-a pierdut și el viața în adâncuri, ridicând numărul victimelor la șase. Acesta este cel mai grav accident de scufundări înregistrat vreodată în Maldive.
Deși accidentele maritime sunt relativ rare în arhipelag, presa locală raportează că în ultimii cinci ani cel puțin 112 turiști și-au pierdut viața în incidente legate de mare, dintre care 42 în accidente de scufundări sau snorkeling. Această tragedie aduce în prim-plan riscurile asociate sporturilor subacvatice, chiar și pentru scafandri experimentați.