Sunt prea puține bazine olimpice omologate, unde sportivii să se poată antrena, ba unele chiar zac în paragină. Abia de anul viitor va mai fi inaugurat un bazin olimpic la Cluj Napoca pentru rezultatele spectaculoase care au adus bucurie și mândrie în inimile românilor. David muncește în fiecare zi în podcasturi și interviuri a povestit despre sacrificiile pe care este nevoie să le facă, dar și despre condițiile vitrege pe care trebuie să le îndure.
Un bazin olimpic de înot se va finaliza în anul 2025
România nu investește suficient în înot, iar în prezent sunt funcționale doar șapte bazine olimpice omologate. Un caz deosebit îl reprezintă bazinul de înot din Galați inaugurat în 1970, care timp de 20 de ani a funcționat și găzduit mai multe turnee naționale și internaționale. La începutul anilor 2000 a fost modernizat, însă în anul 2005 a fost închis.
Citește și: VIDEO Puii de lup alb, o nouă atracție a grădinii zoologice din Sibiu. Vizitatorii se înghesuie să îi admire
Autoritățile ar fi încercat să redeschidă bazinul însă nu au reușit din lipsă de fonduri. „ S-a încercat să mai investească o dată 2009 s-au primit niște fonduri și s-a încercat reabilitarea lui și o dată în anul 2011 de atunci nu s-au mai alocat fonduri. Actualii parlamentari și viitorii parlamentari să își întoarcă fața către către sport și să sprijine bazele sportive de stat” Clujul va avea un bazin olimpic de nod cu infrastructură folosită la Jocurile Olimpice de la Paris.
Acesta va avea o capacitate de 1000 de spectatori
Investiția se ridică la 25 de milioane de euro. Bani proveniți din fonduri europene, dar și locale. În cartierul Borhanci deja au început lucrările la noul complex, iar primarul promite că bazinul va fi pus la dispoziție pentru competiții naționale europene și mondiale pentru înot, dar și pentru alte sporturi acvatice.
Proiectul prevede construirea unei clădiri pe trei niveluri cu o capacitate de 1000 de spectatori și mai multe zone dedicate competițiilor sportive. „David Popovici este un model este un exemplu și ne bucurăm că putem veni în așteptarea unor asemenea rezultate și să-i încurajăm pe copii și pe tineri și pe toți să facă sport noi avem obligația să punem la dispoziție infrastructura.” Bazinul olimpic va fi finalizat în 2025 spun oficialii.